Un bust al scriitorului şi filosofului israelian Elie Wiesel, amplasat în piaţeta din Capitală ce-i poartă numele

Un bust al scriitorului şi filosofului israelian de origine română, Elie Wiesel, laureat cu Premiul Nobel pentru Pace, a fost amplasat marţi în piaţeta din Bucureşti care îi poartă numele, cu ocazia Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului din România. Monumentul, realizat de sculptorul Marc Mellon, a fost donat Primăriei Capitalei de Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel”.
Alina Costache
09 oct. 2018, 15:22
Un bust al scriitorului şi filosofului israelian Elie Wiesel, amplasat în piaţeta din Capitală ce-i poartă numele

La evenimentul organizat în Piaţa Elie Wiesel din Sectorul 1 al Capitalei au participat şi primarul Gabriela Firea, ambasadorul Israelului în România, Tamar Samash, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, precum şi directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian.

În discursul său, Gabriela Firea a vorbit despre valorile pe care le-a lăsat în urmă, ca moştenire, Elie Wiesel, precum iubirea, umanitatea şi toleranţa, şi despre faptul că trebuie să le respectăm în această perioadă mai mult decât oricând.

„Monumentul este dedicat marelui om, în primul rând, Elie Wiesel, român, evreu, american, un om de la care am învăţat întotdeauna şi vom continua să învăţăm, pentru că a fost un luptător pentru pace, pentru umanitate, pentru toleranţă, pentru iubire. (…) Cred că tot ceea ce ne-a lăsat ca moştenire Elie Wiesel, mă refer la valori şi inspiraţie, este valabil în firecare clipă şi poate mai actual ca niciodată în această perioadă. (…) Vă doresc să aveţi cu toţii pace în suflet, iubire, înţelegere şi multă toleranţă”, a declarat primarul Capitalei Capitalei, Gabriela Firea, la inaugurarea bustului.

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a vorbit şi el despre toleranţă şi acceptare şi despre faptul că oamenii nu trebuie să se supună urii, ci să fie fermi şi să preia valorile promovate de filosoful Elie Wiesel.

„(…) Nu ar trebui să existe niciun dubiu că aceste valori trebuie să fie de referinţă într-un viitor întunecat, aşa cum au fost şi în trecut. Nu avem voie să ne predăm în faţa apatiei, nu trebuie să lăsăm garda jos, nu trebuie să ne supunem urii şi intoleranţei. În schimb, trebuie să fim fermi şi să îmbrăţişăm valorile reprezentate de Elie Wiesel pentru a garanta evoluţia istoriei într-un sens pozitiv. (…) Să lucrăm împreună pentru a permite toleranţei şi acceptării să continue şi să se răspândească peste tot în lume”, a spus Hans Klemm.

El a felicitat Institutul „Elie Wiesel” pentru progresele făcute în ceea ce priveşte înfiinţarea muzeului Holocaustului în Bucureşti.

„Moştenirea sa e copleşitoare. Cum ar putea fi altfel? (…) Pentru că a jurat că nu va uita niciodată ororile din timpul Holocaustului, acest copil al Sighetului a făcut o promisiune încă dinainte să devină faimos prin literatura sa: întotdeauna când o fiinţă umană va fi persecutată, nu va tăcea. L-am întâlnit de câteva ori pe Elie Wiesel”, a spus şi ambasadorul Israelului în România, Tamar Samash.

Elie Wiesel a murit în iulie 2016, la vârsta de 87 de ani. American de origine română, supravieţuitor al Holocaustului, el a fost scriitor, filosof, ziarist, profesor, eseist şi activist pentru drepturile omului.

În anul 1986, Wiesel a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Pace şi, împreună cu soţia sa, Marion, a înfiinţat Fundaţia pentru Umanitate „Elie Wiesel”.

Elie Wiesel a scris peste 50 de volume, iar prima lui carte, „Noaptea”, publicată în 1955, are la bază experienţele sale de la Auschwitz şi din lagărul de concentrare de la Buchenwald.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Maurice Munteanu a vorbit despre moartea tatălui său. Concurentul de la Asia Express avea 20 de ani când l-a pierdut: ”Sper că nu s-a chinuit”
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
„O bombă cu ceas” și o listă „catastrofă” cu miniștri PSD. Revolta liberalilor înaintea votului pentru guvernul Niculescu
Playtech.ro
Cum se spune corect „zacuscă” la plural. Forma care îi pune în dificultate pe mulți români
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT