Un chirurg protestează. „Plecaţi cu măştile voastre de bufoni şi lăsaţi-ne să respirăm”. Spitalul Universitar se delimitează de acesta

Chirurgul Alin Gabriel Dragomir de la Spitalul Universitar București a scris pe contul său de Facebook mai multe texte în care protestează față de obligativitatea purtării măștii și a pus sub semnul întrebării statisticile oficiale privind numărul de infectări.
Ionela Marcu
15 iul. 2020, 07:38
Un chirurg protestează.

UPDATE: Articolul prezentat de dumneavoastră expune punctul de vedere al unei persoane și nu al instituției noastre. Titlul pe care l-ați dat articolului induce ideea că toți chirurgii din Spitalul Universitar de Urgență București împărtășesc opinia domnului doctor, ceea ce nu este adevărat.
Ne delimităm clar de opinia domnului doctor.
În incinta Spitalului Universitar de Urgență de București purtarea măștii de protecție este obligatorie. La intrarea în clădirea spitalului, angajații primesc măști chirurgicale și de asemenea, în fiecare secție/ compartiment există măști suficiente atât pentru personal cât și pentru pacienții noștri. Totodată, purtarea echipamentului de protecție este obligatorie pentru personalul medical.
În spital se face zilnic dezinfecție, pentru ca mediul să fie unul sigur atât pentru personalul medical cât și pentru pacienții noștri.
Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București încurajează un comportament responsabil, nu doar prin purtarea măștilor și a echipamentului de protecție, ci prin respectarea tuturor măsurilor impuse de autorități.

Nu vă credem! Nu vă credem când spuneți că vreți să ne luați Libertatea pentru „binele” nostru! Izolați-vă voi, plecați, acesta e cel mai mare bine pe care ni l-ați putea face! Plecați cu toții, cu tot cu măștile voastre de bufoni și lasați-ne să respirăm liberi în țara noastră. Voi sunteți virușii, voi, politrucii de ieri si de azi, ne-ați îmbolnăvit, de nu ne mai putem ridica ca popor! (…) Ați înstrăinat munți si păduri, aur și grâne, pământ și petrol. Ne vindeți Limba română în Ardeal la talciocul vostru politic, ne interziceți Sfinții din Închisori, ne închideți în temnițele corectitudinii politice Martirii și Luptătorii acestui Tărâm, scoateți din manuale copiilor Voievozii și Eroii, ștergând cu buretele o întreagă Istorie, punând în loc sminteală, minciună si portrete de carton. Iar acum vreți să vă credem! (…) Credem în Hristos Mântuitorul, în sângele curs în râuri care-a făcut o Țară, în Horea si Cloșca și Crișan care s-au frânt pe Roata Suferinței ca pe Cruce, pentru a ne elibera. Credem în Steagul de Biserică al lui Iancu Avram si-n patul de fier si de Jertfă al lui Radu Gyr de pe care s-a ridicat când temnicerii-l credeau mort„, este una dintre postările de pe Facebook ale medicului Dragomir.

Într-o altă postare, chirurgul caracterizează statisticile oficiale drept manipulare: „Marea sarabandă(manipulare) a testelor și raportărilor! Nu vom sucomba de COVID-19, dau scris! Trebuie să revitalizăm economia, să repornim sistemul sanitar la capacitate maximă, să reconstruim sistemul educațional. Un virus, oricât de „abil” ar părea, nu poate aboli drepturile și libertățile fundamentale, nu poate rescrie istoria, nu ne poate fura viața și viitorul. Aveți încredere în normalitate și firesc!”.

Manipularea statisticilor oficiale

Tot legat de statisticile oficiale, sugerează că acestea ar fi fost manipulate în sprijinul patronilor din industria turistică și al unor mari importatori. „O poveste de seară. Niște băieți deștepți din turism și mari importatori (ghiciți voi de ce) și mari sponsori ai tuturor (ghiciți voi ai cui) nu puteau practica puțină speculă că deh e an electoral și punguțele plâng. De ce nu puteau? Simplu, din cauza Mării Egee, Ionice, Adriatice, Tireniene, Vienei, Parisului etc. La ceas de seară, la un șpriț se intrebară dacă Arafat numără teste, atunci poate și COVID-19 devine patriot și crește. Și crescu și pa Egee și punguțe se umplură și-ale noastre la Mamaia se goliră. Morala? Noi acasă, ei afară! Alții „e” de vină!„, a mai scris medicul.

Citeşte şi Ministerul Sănătăţii israelian a recunoscut că a făcut o gafă uriaşă. A trimis mii de persoane în izolare, fără niciun motiv

Într-o concluzie la aceste postări, Alin Dragomir a scris miercuri dimineaţă. „Sinteză! Avem un virus ce a produs controverse serioase în lumea științifică, societate și chiar parlament. Ce soluții avem pentru a conserva sănătatea fizică și mentală a românilor în aceeași măsură cu drepturile și libertățile fundamentale? În primul rând adevărul științific și neutralitatea politică mai presus de orice. Guvernanții foarte atenți, un ochi la ce se întâmplă afară, unul în țară pentru protejarea sănătății populației și repornirea economiei cu respectarea „ad literam” a constituției, drepturilor și libertăților fundamentale ce constituie baza democrației noastre. Medicii profesionalism, adevăr, empatie și verticalitate!

Cetățenii responsabilitate, echilibru, respectarea legii și a măsurilor firești de prevenție:mască în spații închise, aglomerate, evitare aglomerații, distanțare epidemiologică și mai ales protejarea grupelor de risc. Românii au nevoie de profesionalism, empatie și transparență din partea guvernanților, nu de amenințări și va fi bine! Și încă ceva, tocmai bâlbele, lipsa de transparență, amenințările, testările, raportările neprofesioniste și comunicarea catastrofală a măsurilor luate de autorități alimentează teoriile conspirației. Toți medicii credem și știm că există un virus, mai multe tulpini cred dar nu avem voie să ne jucăm cu el și cu soarta noastră în niciun fel! Toți trebuie să fim maturi și echilibrați. Sănătatea, Constituția, Drepturile și Libertățile nu sunt dușmani ci împreună, fundamentul vieții noastre! Să îl conservăm nealterat!”, mai scrie acesta.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Super campioana olimpică, alintată ”Peștișorul de aur”, care a înfuriat o țară întreagă. Cum a pedepsit-o Volodimir Zelenski
Capital.ro
Obligație pentru românii care stau la bloc. Ești răspunzător legal față de vecinii care locuiesc sub tine
Playtech.ro
De ce catolicii și ortodocșii sărbătoresc Paștele la date diferite. Cum se calculează exact această sărbătoare
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar nici nu are ceva special”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
ULUITOR! Pentru ce îi împrumuta Mitică Dragomir sume importante de bani lui Gigi Becali. Acum regretă: ”Gâscă mare am fost!”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Paște. Ce le transmitem celor dragi în 2026
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj