Un colos industrial din România intră în procedura concordatului preventiv. Ce impact va avea asupra angajaților

Combinatul siderurgic Liberty Galați intră în procedura concordatului preventiv. Acest proces va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra angajaților, partenerilor de business și operațiunilor companiei.
Alina Costache
04 mart. 2025, 11:59
Un colos industrial din România intră în procedura concordatului preventiv. Ce impact va avea asupra angajaților

Un colos industrial din România intră în procedura concordatului preventiv. Este vorba despre principalul producător de oțel din România, LIBERTY Galați, care are 4500 de angajați. Acesta are o capacitate de producție de oțel lichid de 3 milioane de tone pe an și o cifra de afaceri care poate ajunge la 7 miliarde de RON pe an.

Un colos industrial din România intră în procedura concordatului preventiv

Reprezentanții combinatului siderurgic anunță că, în contextul schimbărilor geopolitice, al noilor tarife impuse de SUA asupra importurilor de oțel și în lipsa unor măsuri reale de protecție a industriei siderurgice la nivelul Uniunii Europene, LIBERTY Galați va intra în procedura concordatului preventiv.

Citește și Se vinde colosul industrial al României. Guvernul dă undă verde pentru tranzacție, cu mandat de securitate națională

Acest proces va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra angajaților, partenerilor de business și operațiunilor companiei.

“În actualele condiții ale pieței, afectate de războiul prelungit din Ucraina, de prețurile mari ale energiei și  de importurile uriașe din afara UE care au inundat Europa, precum și în contextul noilor tarife impuse de SUA asupra importurilor de oțel și lipsei unor măsuri reale de protecție a industriei siderurgice la nivelul Uniunii Europene, noua procedură va permite LIBERTY Galați să aloce toate resursele financiare aflate la dispoziție pentru repornirea operațiunilor și creșterea producției la un nivel sustenabil.”, a spus Radu Ionescu, Director General LIBERTY Galați, potrivit ECONOMICA.NET. 

Compania produce oțel cu valoare adăugată mare care este esențial în dezvoltarea infrastructurii din România și din Europa. De asemenea, LIBERTY Galați este poziționat strategic pentru a contribui la eforturile de reconstrucție a Ucrainei și are perspective pozitive de creștere a cererii.

La fel ca toți producătorii de oțel din România și din Europa, competitivitatea companiei siderurgice de la Galați a fost afectată de costurile ridicate ale energiei și de importurile uriașe de oțel la prețuri de dumping din afara Uniunii Europene. Planul anunțat are scopul de a susține compania să traverseze condițiile dificile de piață și să devină mai puternică și mai agilă.

Citește și Se construiește o nouă fabrică revoluționară în România. Colosul devine lider în sud-estul Europei

Procedura de concordat preventiv va fi implementată cu suportul specialiștilor numiți de LIBERTY, EuroInsol și Sierra Quadrant.

„Concordatul preventiv este o procedură juridică de protejare a companiilor viabile din punct de vedere economic care se confruntă cu presiuni financiare. Legea din România permite companiilor să restructureze datoriile cu consimțământul creditorilor, să mențină continuitatea businessului și să asigure stabilitatea financiară pe termen lung. Procedura permite transparența procesului, supraveghere juridică și reprezintă o cale eficientă de redresare în timp ce protejează interesele stakeholderilor săi”, mai arată compania într-un comunicat de presă.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
„V-ați gândit să plecați de la Cluj?”. Cristiano Bergodi a răspuns sincer după ce și Gigi Becali a cerut să fie suspendat un an! Ce pedeapsă așteaptă. Exclusiv
Capital.ro
A murit un mare artist al României. Muzica sa ne va rămâne în suflet: Un model pentru noi toți, cei rămași singuri, împietriți în durere
Playtech.ro
De cine poate fi încasată alocaţia pentru copil: detalii importante din lege, în 2026
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Vestea serii despre Mircea Lucescu! FRF a confirmat decizia!
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj