Un CONCURENT a murit în timpul unui reality show. Emisiunea a fost ANULATĂ

Producţia TV "Koh-Lanta", ediţia franceză a emisiunii "Surviver", a fost oprită, iar emisiunea a fost anulată pentru întregul sezon 2013, după ce unul dintre concurenţi, în vârstă de 25 de ani, a murit în prima zi de filmări, în Cambodgia.
Alina Costache
26 mart. 2013, 13:15
Un CONCURENT a murit în timpul unui reality show. Emisiunea a fost ANULATĂ

„Acest sezon, ce trebuia filmat în Cambodgia, a fost definitiv oprit (…) Toată echipa este pe cale să fie repatriată”, a declarat Alexandre Petit, un director al postului TF1, fără să se pronunţe în legătură cu viitorul emisiunii „Koh-Lanta”, potrivit Mediafax.

Niciun deces nu a îndoliat până acum această emisiune-concurs, lansată în Franţa în 2001, şi niciun un program din gama „reality-show” produs în această ţară. Gérald Babin, în vârstă de 25 de ani, participant la cea de-a 16-a ediţie a emisiunii „Koh-Lanta”, a murit vineri din cauza unei crize cardiace, în prima zi de filmări, pe insula Koh Rong, aflată la mică distanţă de oraşul cambodgian Sihanoukville. Concurentul a murit în spitalul din acest oraş, unde a fost transportat de urgenţă la bordul unui elicopter.

Citeşte şi Patru locuri în lume unde nu ai voie să mori

Trupul său neînsufleţit a fost transportat la Phnom Penh, capitala Cambodgiei, de producătorii francezi ai emisiunii şi de reprezentanţii Ministerului cambodgian al Turismului. O sursă judiciară de la Paris a spus că decesul nu prezintă „niciun caracter suspect”, iar Parchetul francez nu a fost sesizat în legătură cu acest caz.

Citeşte şi Protest VIOLENT la o fabrică Goodyear din Franţa VIDEO

Cu un fizic impozant şi atletic, Gérald Babin efectuase, ca toţi ceilalţi candidaţi, o vizită medicală în cadrul procesului de selecţie a concurenţilor, a precizat postul TF1. El a acuzat o serie de crampe în timpul primei etape a emisiunii, care este programată după sosirea concurenţilor în locul unde au loc filmările. Gérald Babin fost imediat consultat de medicul de urgenţă al emisiunii, care i-a acordat primele îngrijiri şi a decis evacuarea lui de pe insulă. Bărbatul a fost apoi victima unei serii de stopuri cardiace în timpul transferului spre spital, unde decesul său a fost constatat de medici.

Citeşte şi Doi invitaţi s-au luat la harţă în DIRECT la o televiziune din Liban VIDEO

Combinaţie de reality-show şi aventură, emisiunea „Koh-Lanta” prezintă într-un singur format strategii, tehnici de supravieţuire şi întreceri sportive în diverse zone paradisiace de pe Glob, în care abundă apa limpede a oceanului, plaje cu nisip fin şi suprafeţe întinse de junglă.

Condiţiile precare de „supravieţuire” în care evoluează concurenţii fac parte din conceptul şi succesul emisiunii: foame, lipsa igienei, diverse privaţiuni etc. Totuşi, aceste condiţii „extreme” nu pot fi considerate vinovate pentru această tragedie, întrucât decesul s-a produs în prima zi de filmări.

„Koh-Lanta” este una dintre emisiunile postului TF1 cu cele mai mari audienţe: precedentul sezon a realizat o cotă de audienţă de 29,9% şi a fost urmărită în medie de 7,4 milioane de telespectatori.

Citeşte şi Jordy, copilul minune al anilor ’90, s-a transformat într-un star ROCK care se DEZBRACĂ pe scenă

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Porecla neștiută a lui Gică Mihali: „Mă tachina încontinuu!”
Capital.ro
Pensia pe card și prin Poștă în aprilie 2026. Ziua în care se plătesc pensiile. CNPP ar putea trimite banii mai devreme
Playtech.ro
Ce taxe trebuie să plătești dacă vinzi o mașină în 2026. Ce obligații fiscale apar după tranzacție
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
”Dacă afla Valentin Ceaușescu, ne spărgea în două”. Loți Bölöni a făcut lumină după 40 de ani
MediaFlux
Mai mulți bani pentru 2,8 milioane de pensionari şi 300.000 de copii. Ministrul Muncii anunță ajutoarele cuprinse în buget
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj