Un copil de 10 ani a decedat după ce un zid s-a prăbuşit peste el

Un copil de 10 ani din Brăila a decedat după ce un zid s-a prăbuşit peste el, potrivit informaţiilor furnizate luni de purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspector Jenel Şogor.
Iulian Tudor
20 mai 2013, 11:54
Un copil de 10 ani a decedat după ce un zid s-a prăbuşit peste el

Dispecerul IPJ Brăila a fost sesizat telefonic, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în curtea interioară a blocului în care locuieşte, un zid din BCA, construit între peretele unui bloc şi un garaj din tablă, a căzut peste un copil, care, în urma evenimentului, se află în stare de inconştienţă, informează Agerpres.

După ce a fost transportat la Secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, băiatul de 10 ani a decedat.

Cercetările au fost preluate de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, care au stabilit că, în timp ce se juca nesupravegheat în locul amintit, băiatul s-a urcat pe un zid cu înălţimea de circa 2 metri şi lăţimea de 1,60 metri, care, din cauza rezistenţei scăzute, a cedat, iar mai multe bucăţi de BCA au căzut peste copil.

Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, unde, câteva ore mai târziu, s-a constatat decesul. Poliţiştii au mai stabilit că respectivul zid a fost construit în urmă cu aproximativ 20 de ani, de către un brăilean care în prezent este decedat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Sabin Ilie a „explodat” în direct: „Sunt jucători care nu știu să stea în teren. Doamne, iartă-mă!”
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Te pensionezi, dar continui să lucrezi. Când poate fi recalculată pensia pentru anii munciți după pensionare
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România