Alex are 5 frați, un tată șomer și o mamă bolnavă de cancer în stadiu terminal. Din păcate, nu a fost înscris la școală pentru că nu are haine, iar caietele, cărțile sau creioanele sunt doar o utopie. E cel mai mic dintre frați și pentru că nu lucrează își veghează mama muribundă.
Condamnați de o soartă potrivnică, la mică distanță de Capitală, o mână de oameni se luptă să supraviețuiască de la o zi la alta. Într-un peisaj și el ostil, pierduți printre mlaștini, ape reci și stătute, înglodiți în noroaie veșnice, câteva familii amărâte se ascund în case improvizate.
Norocul pare să nu-și fi găsit niciodată loc printre bălțile de la Frumușani. L-or fi alungat poate prejudecățile, mințile închise sau obiceiurile împământenite ale celor care-și dispută dreptul la o viață mai bună. Însăși natura le este potrivnică sufletelor pe care le descoperim după ce ceața deasă începe să se ridice. Umezela rece care îți pătrunde încet până la oase pare să nu-i mai deranjeze.
Alex calcă aproape desculţ prin noroiul cleios şi rece, băiatul de 7 ani fiind mai firav decât un alt copil de aceeaşi vârstă. Își smulge cu greu fiecare pas din glodul care parcă vrea să-l înghită. De fapt, glodul acela și tenișii aurii, mari și rupți cu care înoată prin bălțile murdare sunt metafora perfectă pentru viața pe care o duce.
Deși nu vrea să o spună în fața camerei care-l sâcâie indiscret, copilașul ascultă uneori speriat respirația subțire a mamei despre care a auzit de la cei mari că trage să moară. Și de atunci se roagă ca ea să mai respire o dată şi încă o dată şi încă o dată.
Chiar dacă este un copil care ar trebui să se bucure de copilărie şi să meargă la şcoală, micuţul Alex munceşte de la 5 dimineaţa în fiecare zi: adună pet-uri din gunoaie. Când are"liber" rămâne în casa înghesuită și are grijă să îi dea apă și pastile mamei sale suferinde. Se hrănește cu pâine și apă şi a învățat singur să scrie și să citească în timp ce trăgea cu ochiul la caietul fratelui mai mare.
Umbra cumplită a săraciei a pus stăpânire pe această familie. Bucuria este un cuvânt aproape necunoscut pentru ei.
Cu toate astea, nu puțini sunt cei care îi judecă. De la înălțimea unui trai decent sunt aruncate întrebări seci: de ce atât de mulți copii, de ce tatăl nu-și caută un serviciu, de ce mama nu s-a controlat la timp, de ce fratele cel mare nu are decât 4 clase, multe întrebări care încep cu "de ce". Răspunsurile, retorice în mare parte, vin să hrănească prejudecățile. Odată judecați, îi scutesc pe unii să facă risipă de compasiune, de lacrimi, de gânduri negre. "Își merită soarta", se aude cinic din fundal din partea autorităților, a oamenilor mult prea avuți, a societății în general.
Trăiesc ca niște paria și reciclează gunoiul altora mai norocoși. Cu toate că săracia îi mutilează, ei reinventează sentimente. Iubirea necondiționată față de soție, față de mamă sau față de pruncii desculți o simți de cum le treci pragul. În singura cameră în care îți duc existența era cald... și asta nu de la cauciucul pe care îl pun pe foc. Era cald de la mulțimea de suflete, ale celor mari, ale celor mici, condamnate sau tăbăcite de griji și lipsuri.
Puteţi demonstra ca milostenia nu a devenit un cuvânt învechit şi că nu ne-am lăsat învinşi de reflexul de a ne uita în altă parte atunci când vedem sărăcie sau neajutorare.
Orice ajutor îi va fi de folos băiatului și familiei sale. Dacă vreți ca lui Alex să-i fie mai cald sau să înțeleagă ce înseamnă să fii mai bine hrănit, dați-ne un mesaj pe adresa [email protected] sau scrieți-ne pe pagina noastră www.facebook.com/rtvnet.
facebook
twitter
