Un copil luptă cu întunericul de 4 ani. Valentin vrea să vadă culorile toamnei şi jucăriile din camera lui

Valentin a venit pe lume la 7 luni când mama lui a suferit o hemoragie, s-a născut la Râmnicu Sărat prin cezariană, a stat cinci săptămâni într-un incubator şi a plecat acasă lângă surioara lui de 16 ani cu o fişă medicală în care scria că este perfect sănătos. Şase luni mai târziu, părinţii aflau că puiul lor nu poate vedea pentru că are retina dezlipită şi că niciodată în România nu va putea fi salvat.
Roxana Gagiu
22 oct. 2015, 20:52
Un copil luptă cu întunericul de 4 ani. Valentin vrea să vadă culorile toamnei şi jucăriile din camera lui

Valentin Cristea a venit pe lume în urmă cu aproape patru ani, într-o zi de decembrie, într-o maternitate din Râmnicu Sărat. S-a născut prematur la şapte luni prin cezariană şi pentru că era prea micuţ a stat cinci săptămâni într-un incubator în Maternitatea din Buzău unde s-a luptat pentru viaţa lui. A simţit căldura părinţilor încă de la prima atingere pentru că era iubit din tot sufletul. Venise târziu în familie, el fiind al doilea copil după o fată de 16 ani. După cinci săptămâni, medicii au dat bilet de externare prin care părinţii primeau cea mai bună veste: era perfect sănătos. Toată familia era fericită pentru că ce fusese mai greu trecuse cu bine, însă lucrurile stăteau cu totul şi cu totul altfel.

Nenorocirea s-a abătut asupra părinţilor şase luni mai târziu când pe ochişorii micuţului a apărut o pată. Atunci, au aflat cu stupoare că băieţelul lor nu vede şi nu a văzut lumina zilei, că are retina dezlipită. A fost diagnosticat cu retinopatie de prematuritate grad V. Medicii de la Spitalul de la Oftalmologie Bucureşti le-au spus că şansele de reuşită în cazul unei intervenţii chirurgicale sunt foarte mici. Părinţii au făcut eforturi supraomenesti pentru copilul lor. Erau disperaţi şi pentru nimic în lume nu au vrut să accepte condamnarea copilului. Au bătut din uşă în uşă pentru a cere dreptul la o viaţă normală pentru copilul lor. Strigătele lor de neputinţă nu erau auzite. Simţeau că totul se năruie pentru ei. Băieţelul lor nu avea niciodată să le vadă iubirea din ochi, nu avea să vadă culorile toamnei sau jucăriile din camera lui. Au apelat la Organizaţia Salvaţi Copiii România unde au primit îndrumare pentru a avea semnăturile necesare pentru o deplasare în străinătate.

Au aflat că în America, băiatul poate fi salvat. Înainte de a ajunge peste ocean, aveau nevoie să meargă în Italia la un control pentru că doctorul din America era originar din Italia. Au făcut control, au reuşit să strângă şi bani pentru a pleca în America la operaţie şi în mai 2013, copilul a fost operat. 

Întervenţia a decurs bine şi băieţelul a început să zărească puţin cu ochiul drept. Procesul de vindecare este lung şi anevoios, dar există speranţe. Acum băieţelul trebuie să ajungă din nou în Italia la un control şi pentru asta este nevoie de o mie de euro. Pentru mulţi oameni nu înseamnă nimic, însă pentru părinţii copilului înseamnă o avere.

Aş da orice să pot să-i salvez ochişorii. Când ne ia braţe pune mânuţele pe faţa noastră pentru a ne recunoaşte, ţi se rupe inima. Într-o zi mi-a zis: Mama, te văd! Nu pot găsi cuvintele potrivite pentru a descrie ce a fost în sufletul meu în acel moment. Vede în umbre şi lumini, trăieşte în umbre şi lumini. Ne dorim să se facă bine, ne dorim să nu mai depindă de noi că noi nu o să trăim veşnic. Visez ca în viitor să se poată descurca singur, să meargă la şcoală, să înveţe o meserie”, spune tatăl lui Valentin.

Au nevoie de ajutor pentru a-i oferi copilului o viaţă normală.

Cei care vor să întindă o mână de ajutor pot face donaţii în conturile de mai jos:

  • Titular: Cristea Florica Nicoleta

Cod IBAN: RO03RNCB0097063497800002

COD IBAN: RO73RNCB0097063497800003

Sucursala: BUZAU RIMNICU SARAT

sau

  • Titular: Cristea Florica Nicoleta

Cont la Banca Transilvania

RON: RO07BTRLRONCRT 0202303701

USD: RO58BTRLUSDCRT 0202303701

Sucursala: BUZAU RIMNICU SARAT

DailyBusiness
Chongqing, „orașul 8D” din China, noua destinație preferată de turiștii străini
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Tânăr sfâșiat în larg de un rechin. Cum a reușit să scape cu viață din colții fiarei. Imagini șocante
Capital.ro
Călin Georgescu a dat semnal României. Ion Iliescu ar fi fost mândru de el: Uneori, este necesar…
Playtech.ro
Firmele românești fac angajări în masă. Sunt zeci de mii de joburi disponibile în toată țara pentru cei cu 8 clase
Adevarul
Președintele ANAT este mulțumit de cazările din România: „Niciodată noi nu vorbim de bine. Suntem singura țara care are bocitoare”
wowbiz.ro
Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României
Evz.ro
Cât costă să te distrezi la Untold 2025. Prețul apei i-a lăsat pe mulți fără cuvinte
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, imagini hot în plină vară! Fosta iubită a lui Grigor Dimitrov s-a afişat în costum de baie
kanald.ro
A murit un jurnalist de legendă! Acesta s-a stins din viață la 68 de ani
Cancan.ro
Vești îngrijorătoare despre Kate Middleton! Apropiații ei au făcut anunțul: 'Nu mai are nici 40 de
iamsport.ro
Aflată în plin proces cu Dennis Man, Anamaria Prodan a reacționat după ce jucătorul s-a înțeles cu PSV
StirileBZI
Milioane de români vizați! Aceasta este decizia Guvernului privind Pilonul II de pensii
stirilekanald.ro
Ei sunt victimele accidentului aviatic din Arad. Vlad Zgărdău era pilot cu experiență, iar Vlad Popescu voia să îi urmeze cariera: "Au făcut ultimul zbor". Ultima poză cu cei doi, înainte de tragedie
Horoscop Rune pentru saptamana 9 august 2025 – 15 august 2025, cu maestrul Vechersky. Doua zodii au protectie astrala, nimic rau nu le poate atinge, trei zodii dau lovitura, castiga pe toate planurile