Un crenvurst, mai nociv decât o roșie cu pesticide! Producător de legume: ”Dacă nu cauți, nu găsești”

Românii s-au obișnuit deja cu secolul tehnologiei și al vitezei, în care mare parte a populației comandă mâncare online aproape săptămânal. Te-ai gândit vreodată că un crenvurst ar putea fi mai nociv decât o roșie cu pesticide?
Filip Stan
26 apr. 2024, 22:08
Un crenvurst, mai nociv decât o roșie cu pesticide! Producător de legume: ”Dacă nu cauți, nu găsești”

Românii s-au obișnuit deja cu secolul tehnologiei și al vitezei, în care mare parte a populației comandă mâncare online aproape săptămânal.

Totuși, mulți nu se gândesc la problema alimentației echilibrate și a efectelor nocive pe care le poate avea fastfood-ul asupra organismului.

Citește și Mihaela Bilic, adevărul despre pizza: „Tot ce avem prin frigider poate fi pus pe o pizza. O pizza de 20 cm în diametru este echivalentă cu o porție de paste”

Te-ai gândit vreodată cât de sănătos mănânci, de fapt, atunci când crezi că mănânci ce trebuie?

Cantitățile alarmante de pesticide găsite în fructe și legume ridică multe semne de întrebare, astfel că, este imperativ necesar să știm cum alegem aceste alimente și la ce să fim atenți atunci când mergem la cumpărături.

În cadrul programului de control oficial, până la data de 10 aprilie au fost recepționate 444 probe de fructe, legume și cereale, dintre care au fost analizate 426 conform raportului aferent perioadei 01.01.2024-10.04.2024.

Astfel, rezultatele arată că, din cele 426 probe analizate, unsprezece probe au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maxima admisă, transmite Autoritatea Națională Fitosanitară.

Mai mult decât atât, unii producători și comercianți au solicitat și ei testarea propriilor mărfuri, fiind analizate 146 de probe din cele 148 primite, toate cele analizate având rezultate conforme.

Din datele centralizate a reieșit că cele mai multe probe neconforme au fost descoperite la verdețuri (mărar, spanac, ceapă verde și pătrunjel).

Pe lângă cele menționate anterior, în planul de control anual s-a pus accent pe monitorizarea acestor culturi, mai ales că și în anii anteriori au fost depistate neconformități la aceste produse.

Crenvurștul, mai nociv decât o roșie cu pesticide

Alexandru Anghel, producător de fructe și legume ecologice, este de părere că există multe alte produse mai nocive decât o roșie cu reziduuri de pesticide, iar aceste alimente nu ar trebui ocolite de consumatori, ci soluția constă în alegerea locurilor de unde ne facem cumpărăturile.

Producătorul de fructe și legume ecologice deține un mic bazin legumicol la 35 de kilometri de Capitală, în satul Negoiești din județul Călărași.

Românul susține că nu e deloc ușor să produci legume fără pesticide, dând exemplu o întreagă recoltă din anii anteriori, care a fost distrusă din cauza dăunătorilor care devin tot mai greu de exterminat de la an la an.

„Pentru legumele și fructele de import se face o eșantionare și se verifică prezența produselor chimice. Dacă marfa nu se testează pentru ceva anume, acele substanțe nocive nu pot fi descoperite.

De pildă, dacă este folosit un pesticid, erbicid sau fungicid de care nu știe nimeni, iar ei nu testează să vadă dacă acel pesticid sau erbicid există în produs, el trece de testare fără a fi descoperit.

Este exact ca la analizele de sânge, dacă nu cauți ceva anume, nu găsești nimic. Acest lucru este valabil pentru tot ceea ce înseamnă importuri legale. În România, se aduce și foarte multă marfă, în special din afara UE, fără să fie testată”, a adăugat producătorul, conform Retail.ro.

De asemenea, în ceea  ce privește testarea legumelor și a fructelor, Alexandru Anghel spune că, în principiu, comercianții români solicită testarea lor, doar că există și riscul să facă rabat de la calitatea acestora dacă cererea este foarte mare.

Motivul ar fi unul destul de simplu: cu cât prețul de achiziție este mai mic, cu atât mai mare este profitul, iar importanța calității produsului scade temeinic.

„Dacă vorbim despre producția locală, producătorii mai mari ar fi cei de încredere, întrucât există un mai mare control și, sincer, sunt mult mai sigure decât acele legume și fructe cumpărate de la țărani.

La țăranul care are o producție foarte mică nu se duce nimeni să verifice dacă a folosit cantitatea potrivită de produse chimice.

În general, le folosesc în exces pentru că nu au o cunoaștere foarte bună a funcționării și a modului în care sunt dăunătoare pentru consumatori și în egală măsură pentru el. Cu toate acestea, este mult mai dăunător pentru sănătate un crenvurșt decât o roșie care conține reziduuri de pesticide. Așadar, e greșit să ne temem să mai mâncăm legume și fructe”, a conchis Anghel.

Nu în ultimul rând, producătorul atrage atenția asupra faptului că pe piața din România există o cantitate considerabilă de cartofi importați din Egipt, unde sunt folosite substanțe chimice interzise în Uniunea Europeană, precum DDT-ul.

De asemenea, este de părere că ar trebui evitat consumul fructelor și al legumelor înainte de sezonul lor, dând ca exemplu căpșunele din serele spaniole, care ajung în România începând cu lunile februarie-martie.

Te-ar putea interesa și Care este cel mai sănătos produs din meniul McDonald’s. Costă doar 8 lei și abia a apărut în România

Potrivit comunicatului transmis de Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), în cazurile de depășire a limitelor maxime admise ale reziduurilor de pesticide în probe, a fost notificat Punctul Național de Contact din cadrul ANSVSA, responsabil cu notificarea în Sistemul rapid de alertă în alimente și furaje al Comisiei Europene – iSRAFF.

O neconformitate poate fi încadrată în iSRAAF sau mecanismul de Asistență și Cooperare Administrativă (AAC) în baza analizei riscului calculată pe o formulă dezvoltată de Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA).

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Cabral și-a găsit nevasta cu doi bărbați! „Deci, nu te mai suport!”
Fanatik.ro
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele și pomii fructiferi din grădină. E cel mai bun îngrășământ natural și conține 3 ingrediente pe care le ai în casa ta
Capital.ro
NOUA OBLIGAȚIE pentru toată România. Se aplică de mâine, 1 IUNIE
Playtech.ro
HORROR! Așa arăta Lavinia Pîrva în tinerețe. Pozele trebuie INTERZISE, sigur te SPERII
DailyBusiness
Fonduri nerambursabile pentru acești români! Ce trebuie să facă pentru a primi banii
Adevarul
Război mondial sau amenințări deșarte? Generalul care a reprezentat România la Comandamentul NATO dă răspunsul
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Cum poți primi banii pentru garanție returnare. Ce riscă magazinele care nu plătesc
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
wowbiz.ro
Scene cutremurătoare la morgă, după ce părinții Raisei au mers să ridice trupul neînsuflețit al micuței: "În loc să-mi îmbrac copilul de viu, mi-l îmbrac de mort"
Cancan.ro
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Ce prețuri au alimentele în Ucraina, pe timp de război! Zece ouă costă doar 4 lei, iar în România costă 10! Cât costă un deodorant la ucraineni
Capital.ro
ESTE INTERZIS prin lege pentru șoferii din ROMÂNIA. Nu mai au drept de reînnoire a permisului
StirileBZI
Creșterea salariului minim va duce la un val de scumpiri. Experții spun că este un efect de domino
Prosport.ro
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu doar înfățișarea, ci și modul de viață
stirilekanald.ro
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
substantial.ro
Empatia: Cheia către o lume mai bună – Cum să îți înveți copilul să fie plin de compasiune
MediaFlux
Modificări la PENSII! Anunț privind VECHIMEA ÎN MUNCĂ și contribuțiile
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'