Un cuplu care ar fi trebuit să plece în luna de miere a fost separat chiar înainte de îmbarcare, din pricina suprarezervării zborului. Proaspăta soție s-a îmbarcat, în timp ce soțul a privit avionul îndepărtându-se

Ceea ce trebuia să fie începutul unei vacanțe romantice s-a transformat într-o experiență nefericită pentru un cuplu din Londra. Andy și Katya Wedlake au ajuns pe aeroportul Gatwick în dimineața zilei de 26 iulie, unde ar fi trebuit să se îmbarce într-o aeronavă easyJet cu destinația Muntenegru. Cei doi își rezervaseră luna de miere cu luni înainte, însă planurile le-au fost date peste cap chiar înainte de îmbarcare.
Oana Anghel
05 aug. 2026, 09:48
Un cuplu care ar fi trebuit să plece în luna de miere a fost separat chiar înainte de îmbarcare, din pricina suprarezervării zborului. Proaspăta soție s-a îmbarcat, în timp ce soțul a privit avionul îndepărtându-se

Ghinionistul cuplu a încercat să facă check in online în seara dinaintea zborului, dar platforma nu le-a permis acest lucru. Abia la aeroport au aflat motivul: compania aeriană suprarezervase zborul.

Ne-au spus că ne pot aloca locuri doar după încheierea îmbarcării și doar dacă unii pasageri nu se prezentau la zbor”, a povestit Andy Wedlake.

Un singur loc disponibil, dar pentru un singur soț

Suprarezervarea este o practică obișnuită în industria aviatică. Companiile aeriene vând mai multe bilete decât numărul de locuri disponibile, mizând pe faptul că o parte dintre pasageri nu se vor prezenta la zbor.

Conform legislației privind drepturile pasagerilor, operatorii aerieni trebuie să caute mai întâi voluntari dispuși să călătorească cu un zbor ulterior, în schimbul unei compensații. În acest caz, easyJet a găsit o singură persoană dispusă să renunțe la locul său, iar cuplul a crezut că problema fusese rezolvată.

Citeste si Gestul făcut de un tată care se temea că bebelușul lui va plânge în timpul zborului și va deranja tot avionul. Toată lumea a fost surprinsă

Însă reprezentanții companiei le-au transmis că doar unul dintre ei putea ocupa locul rămas liber. Dacă niciunul nu ar fi acceptat să zboare, își pierdeau dreptul la reprogramarea zborului și la despăgubiri.

Pentru a evita această situație, Andy a ales să rămână la sol și să plece doar soția sa spre stațiunea de la Marea Adriatică. Cei doi s-au reîntâlnit în Muntenegru abia după 21 de ore.

Ce despăgubiri a primit bărbatul de la compania easyJet

Compania easyJet și-a cerut ulterior scuze pentru incident și a explicat că suprarezervarea afectează doar un număr foarte mic de zboruri.

Ne pare foarte rău pentru experiența trăită de soții Wedlake și pentru dificultățile pe care aceasta le-a creat în timpul lunii lor de miere. Ca majoritatea companiilor aeriene, suprarezervăm uneori un număr foarte mic de zboruri, iar în cele mai multe cazuri acest lucru nu duce la refuzul îmbarcării”, a transmis un purtător de cuvânt al companiei, potrivit mirror.co.uk

Reprezentanții easyJet au recunoscut însă că, de această dată, ar fi trebuit făcută o excepție pentru ca cei doi proaspăt căsătoriți să poată călători împreună.

Citeste si Avion prăbușit peste acoperișul unei case, niciun supraviețuitor. Imagini de la fața locului VIDEO

Potrivit regulilor privind drepturile pasagerilor aerieni, Andy Wedlake are dreptul la o despăgubire de 350 de lire sterline pentru refuzul la îmbarcare. Totuși, bărbatul spune că suma nu compensează experiența prin care a trecut.

Acești bani nu acoperă stresul, tristețea de a fi fost despărțit de proaspăta mea soție, pierderea unei zile întregi din vacanță și timpul irosit”, a declarat el.