Un deputat propune liber pentru zilele de naştere. Vezi motivaţia VIDEO

Marius Rogin, deputat PDL, a depus un proiect de lege prin care fiecare angajat va putea să ceară zi liberă la aniversarea naşterii sale. Motivul: petrecerile organizate la locul de muncă îngreunează mecanismul de producţie. Astfel, sărbătoritul va putea să-şi lase colegii să lucreze.
Adrian Ilie
20 mart. 2012, 15:02
Un deputat propune liber pentru zilele de naştere. Vezi motivaţia VIDEO

Rogin consideră că măsura ar fi benefică nu doar pentru angajat, ci şi pentru angajator.

„De ziua angajatului, acesta se gândeşte la ziua sa în loc la activitatea la locul de muncă. În momentul de faţă, de foarte multe ori, angajatorul nu-i acordă zi liberă, iar angajatul se vede în imposibilitatea de a-şi serba ziua„, a declarat Marius Rogin pentru RTV.NET.

Dacă este nevoit să celebreze evenimentul la locul de muncă, respectivul angajat riscă să perturbe activitatea colegilor. „Dacă vine cu diverse produse la muncă – suc, bere, prăjituri, va îngreuna cu siguranţă tot mecanismul de producţie”, susţine deputatul de Neamţ.

El crede că, la aniversări, este mai bine pentru toată lumea ca sărbătoritul să rămână acasă. „Angajatul nu are randamentul pe care îl are într-o zi normală„, a conchis democrat-liberalul.

Ideea fost întâmpinată cu scepticism de către colegii din Camera Deputaţilor, reticenţi în a institui încă o zi liberă. „E o propunere interesantă (…) Nu am să o votez, sunt prea multe zile libere”, a declarat Eugen Nicolicea, liderul grupului UNPR, pentru România TV.

Colegul său din judeţul Neamţ, independentul Ioan Muntenu, recunoaşte că a mai organizat şi el paranghelii la locul de muncă. „Da, de mai multe ori. Cu jumătate de oră înainte de închiderea programului”, a spus Munteanu precizând însă că nu este un motiv suficient de puternic pentru ca angajaţii să fie liberi de ziua lor.

Fostul ministru al Muncii, Sulfina Barbu este şi ea împotrivă. „Cred că este un număr prea mare de sărbători legale în România pentru a veni şi cu o astfel de propunere”, a spus deputatul PDL.

În România, există 11 sărbători legale pentru care angajaţilor li se acordă zi liberă. Marius Rogin este şi coiniţiator al proiectului de lege, aflat deja în analiza comisiilor parlamentare de specialitate, care acordă zi liberă de 30 noiembrie, ziua în care creştinii ortodocşi prăznuiesc Ziua Sf. Andrei, considerat a fi apostolul românilor.

 

 

 

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte