Un deputat PSD a fost declarat incompatibil de către ANI

Deputatul PSD de Bacău Victor Roman a fost găsit ca incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate întrucât a îndeplinit concomitent funcţia de deputat şi cea de administrator al unei firme. Totodată, ANI a sesizat procurorii în legătură cu suspiciunile de fals în declaraţii.
Filip Stan
12 dec. 2013, 16:42
Un deputat PSD a fost declarat incompatibil de către ANI

„Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că Victor Roman s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 septembrie 2012 – 21 mai 2013, întrucât a deținut atât funcția de deputat, cât și funcția de administrator – Președinte al Consiliului de Administrație la S.C. AGROSERVICE ADJUD S.A.”, se arată într-un comunicat al ANI.

Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută de dispozițiile art. 292 din Codul penal. „Victor Roman nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de deputat funcția de administrator – Președinte al Consiliului de Administrație la S.C. „AGROSERVICE ADJUD” S.A. și calitatea de asociat în cadrul aceleiași societăți comerciale”, precizează Agenţia.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

De asemenea, ANI a sesizat organele de urmărire penală împotriva vicepreşedintelui CJ Brăila, Florin Mija (PSD). „Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură penală în cazul lui Florin Mija, vicepreședintele Consiliului Județean Brăila, întrucât, în perioada exercitării mandatului, a semnat, în calitate de Președinte desemnat al Comisiei de evaluare și al Comisiei de recepție, documente aferente încheierii și derulării a trei contracte de furnizare încheiate de C.J. Brăila cu două societăți comerciale, prin care s-au realizat, direct, foloase materiale pentru o altă persoană cu care acesta s-a aflat atât în raporturi comerciale, cât și în raporturi de muncă în ultimii 5 ani. Valoarea celor trei contracte încheiate între C.J. Brăila și societățile comerciale cu care MIJA FLORIN s-a aflat în raporturi comerciale și de muncă în ultimii 5 ani este de 8.896.715 Lei (aprox. 2.000.000 Euro)”, se arată în comunicatul ANI.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cine transmite la TV Turcia – România, barajul pentru Campionatul Mondial 2026
Capital.ro
Dezvăluirea anului despre Călin Georgescu: Dacă ești suveranist, cum se face că ai fost într-o organizație profund globalistă, masonică
Playtech.ro
Ce trebuie să faci când primeşti o citaţie: paşi de urmat, conform unui avocat
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj