Ce au înregistrat neurologii în creierul unui credincios în timpul unei epifanii

Cercetătorii israelieni au raportat că un pacient a ''suportat'' o experienţă religioasă intensă. Bărbatul trecea printr-un tratament pentru epilepsie, care l-a făcut să "vadă" şi să converseze cu figura lui Dumnezeu
Alina Costache
19 mai 2016, 08:18
Ce au înregistrat neurologii în creierul unui credincios în timpul unei epifanii

Pacientul în vârstă de 46 de ani este evreu şi nu a fost niciodată religios. Acesta luptă de aproape o viaţă întreagă cu o epilepsie localizată în lobului temporal din dreapta (TLE).

TLE este un tip de epilepsie în care crizele îşi au originea în lobul temporal şi poate aduce cu sine emoţii ciudate, poate scoate la suprafaţă amintirile vechi sau halucinaţii cu voci, muzica, oameni, mirosuri sau gusturi. Aceste experienţe pot dura câteva secunde sau chiar câteva minute.

Ca parte a tratamentului său, medicii i-au spus să se oprească din administrarea medicamentelor anticonvulsivante care inhibă arderea rapidă şi excesivă a neuronilor în timpul crizelor.

„În timp ce stătea culcat pe pat, pacientul a „îngheţat” brusc, s-a uitat la tavan timp de câteva minute, afirmând mai târziu că a simţit că Dumnezeu se apropia de el. Apoi a început să scandeze rugăciuni în linişte, şi-a căutat kippa lui, şi-a pus-o pe cap, scandând rugăciunile tot mai excesiv. Apoi, brusc, a ţipat „Tu eşti Adonai (numele Dumnezeului ebraic) Dumnezeul!” afirmând mai târziu că Dumnezeu i s-a arătat, cerându-i să aducă mântuirea poporului lui Israel”, relatează medicii care erau în preajma pacientului, potrivit descoperă.ro

„Destul de înfricoşătoare situaţia. Pacientul şi-a scos electrozii EEG de pe el şi a pornit să colinde spitalul, spunând tuturor pe care îi vedea că: „Dumnezeu m-a trimis la tine”, au notat într-un raport cercetătorii de la Universitatea Hadassah Hebrew din Israel.

După cum relatează Neuroskeptic, scanările cerebrale dezvăluie o activare în banda gamma de jos (30-40 Hz), în cortexul prefrontal stâng. În momentul exact al experienţei supranaturale s-a activat partea exact opusă a creierului unde proveneau crizele lui epileptice.

Cei de la revista Epilepsy and Behaviour au susţinut că pacientul ar fi experimentat „o liuzie religioasă grandioasă şi zel misionar în contextul psihozei postcritice (PIP)”.

PIP este o complicaţie rară, dar severă, care poate urma unui atac de apoplexie, provocând în mod tipic halucinaţii vizuale sau auditive, iluzii, paranoia şi uneori agresiune.

„Sigur că acesta rămâne un mister. Nici noi nu ştim ce s-a întâmplat aici sau ce a declanşat activitatea anormală în acea regiune”, notează în revista Neuroskeptic.

Citeşte şi 10 căi de a recunoaşte puterea lui Dumnezeu în momente grele

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT