Un expert criminalist şi unul contabil, trimişi în judecată pentru favorizarea fostului preşedinte al CJ Argeș

Expertul criminalist Gheorghe Nicola și expertul contabil Ioan Scarlat au fost trimiși în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Pitești al DNA pentru favorizarea făptuitorului, faptă comisă în legătură cu unul din dosarele fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Argeș, Constantin Nicolescu. Expertul contabil Ioan Scarlat mai este acuzat de comiterea infracțiunilor de fals și uz de fals, potrivit unui comunicat emis de DNA.
Iulian Tudor
03 feb. 2016, 15:30
Un expert criminalist şi unul contabil, trimişi în judecată pentru favorizarea fostului preşedinte al CJ Argeș

Procurori Serviciului Teritorial Pitești al DNA au dispus, pe 6 februarie 2013, trimiterea în judecată a mai multor inculpați, între care fostul președinte al CJ Argeș Constantin Nicolescu și Ionel Didea, fost notar public, cu privire la comiterea unor infracțiuni de corupție în contextul atribuirii preferențiale, în cursul lunii martie 2009, a contractului de achiziție publică intitulat „Normalizare condiții de trafic pe drumurile județene prin reabilitarea a două poduri afectate de inundații”.

Ulterior, în timpul cercetării judecătorești la Curtea de Apel București, la dosar a fost depus un raport de expertiză criminalistică extrajudiciară întocmit de Gheorghe Nicola, la solicitarea lui Ionel Didea.

„Prin modul în care a fost realizată lucrarea de specialitate și prin concluziile formulate la obiectivele stabilite, inculpatul Nicola Gheorghe a dat un ajutor direct și concret, atât notarului public care a autentificat contractul de vânzare cumpărare, cât și numiților Nicolescu Constantin și Dobre Grigore, inculpați în dosarul Curții de Apel București. Acest raport ce a fost depus la dosarul cauzei pentru a înlătura, pe de o parte, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit anterior și, pe de altă parte, pentru a îngreuna sau zădărnici judecata în cauza penală respectivă„, se arată în comunicatul DNA.

În același dosar a fost depus și un raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expertul contabil Ioan Scarlat, la solicitarea CJ Argeș. În cuprinsul raportului, susțin procurorii, Scarlat a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului ce se referă în esență la calamitarea obiectivului unui pod peste râul Argeș, din comuna Căteasca, în perioada aprilie-mai 2005 și iulie-august 2005, precum și la existența documentelor justificative la nivelul CJ Argeș și a celorlalte instituții publice implicate în gestionarea efectelor calamităților.

„În acest mod, precum și prin concluziile formulate cu privire la celelalte obiective ale raportului, inculpatul Scarlat Ioan a dat cu intenție un ajutor concret inculpaților din dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București, cu scopul de a îngreuna sau zădărnici judecata în cauza penală menționată anterior și, pe fond, a împiedica tragerea la răspundere penală a acestora, raportul respectiv fiind depus și înregistrat la CJ Argeș, iar apoi și la dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București„, se mai precizează în comunicat.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Pitești.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT