Un fost oficial chinez de la căile ferate a fost condamnat la moarte pentru corupţie

Un fost oficial de la căile ferate din China a fost condamnat miercuri la moarte pentru corupţie, dar pedeapsa va fi comutată în închisoare pe viaţă, după doi ani de bună purtare, potrivit mass-media, acesta fiind cel mai recent caz dintr-o serie de cazuri de corupţie care au afectat reţeaua feroviară din ţara asiatică, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Alina Costache
20 aug. 2014, 09:15
Un fost oficial chinez de la căile ferate a fost condamnat la moarte pentru corupţie

Wen Qingliang a fost concediat din funcţia de director al biroului de căi ferate din oraşul Kunming , în 2011, pentru probleme ‘disciplinare’, eufemismul uzual pentru corupţie în China.

Potrivit tribunalului din Beijing, Wen a luat mită în valoare de peste 20 milioane de yuani (3,3 milioane de dolari) între 2005 şi 2011 pe când lucra în provincia Shanxi, în schimbul favorizării unor companii care aveau legătură cu proiecte în domeniul căilor ferate, a transmis agenţia Xinhua.

Condamnarea sa la moarte va fi comutată după doi ani, a adăugat Xinhua, ceea ce înseamnă că după doi de bună purtare el va avea o condamnare pe viaţă. Comutarea pedepsei a fost acordată deoarece autorităţile au recuperat o mare parte din câştigurile ilicite ale inculpatului.

Iubita lui Wen, Zhong Hua, care este acuzată de complicitate cu acesta, va fi judecată separat. Căile ferate din China au intrat în atenţia oficialilor din combaterea corupţiei şi a publicului după un scandal în care fostul ministru al căilor ferate Liu Zhijun a fost acuzat de corupţie şi abuz de putere.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Fabulos! FCSB, într-un top select la nivel european. Interul lui Cristi Chivu e pe podium!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România