Un incendiu a distrus o haltă CFR care era şi locuită. Doi copii au suferit arsuri

Doi copii au suferit arsuri, luni, în urma unui incendiu care a afectat halta CFR din satul Probota din judeţul Suceava folosită şi ca locuinţă de serviciu, iar pentru stingerea focului pompierii au întâmpinat dificultăţi şi au adus apa de la un kilometru.
Iulian Tudor
08 apr. 2013, 17:46
Un incendiu a distrus o haltă CFR care era şi locuită. Doi copii au suferit arsuri

Pompierii detaşamentului din Fălticeni au intervenit, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la halta CFR din satul Probota, oraşul Dolhasca, relatează Mediafax.

Pompierii au mers spre locuinţa respectivă cu două autospeciale, dar drumul impracticabil i-a obligat ca ultimul kilometru să îl parcurgă pe jos.

Când au ajuns la locul incendiului, au constatat că ardea interiorul, planşeul şi acoperişul clădirii cu pericol de propagare la trei anexe învecinate, iar cu ajutorul unei motopompe alimentate dintr-o fântână şi, mai apoi, aducând apa de la un kilometru, militarii au reuşit lichidarea incendiului, înainte ca acesta să se extindă.

Intervenţia a fost îngreunată şi de faptul că imobilul se afla foarte aproape de liniile de înaltă tensiune ale căii ferate, la aproximativ cinci metri, punând astfel în pericol viaţa pompierilor.

Cei doi copii ai angajatului CFR care locuieşte în această clădire au fost răniţi, o fată în vârstă de 17 ani suferind arsuri de gradele I şi II pe aproximativ zece la sută din suprafaţa corpului şi a fost transportată la spital de echipajul SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Fratele ei, în vârstă de 16 ani, care avea plăgi superficiale, a primit îngrijiri la faţa locului de la echipajul SMURD şi nu a necesitat transportul la spital.

Incendiul a fost provocat când cei doi copii au dorit să facă focul în sobă şi au aruncat cu benzină pentru ca lemnele să se aprindă, dar focul le-a cuprins hainele.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Dorința te ține în meci, calitatea îl câștigă”. Daniel Șendre dezvăluie ce i-a lipsit României în fața Suediei
Capital.ro
Ce se întâmplă dacă lași încărcătorul în priză permanent. Consumul de energie continuă chiar și fără un telefon conectat
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte