Un joc video, folosit în stabilirea unor teste de diagnostic a demenţei în faze incipiente

Oameni de știință de la un institut de cercetare al bolii Alzheimer din Marea Britanie au dezvoltat un joc video pentru realizarea unor teste de diagnostic a demenței în faze incipiente, scrie BBC News în ediția sa online.
Alina Costache
04 mai 2016, 19:08
Un joc video, folosit în stabilirea unor teste de diagnostic a demenţei în faze incipiente

Felul în care utilizatorii jocului „Sea Hero Quest” conduc o barcă printre printre ghețari va fi înregistrată în mod anonim, iar datele vor fi trimise cercetătorilor. Înțelegerea modului în care oamenii navighează în medii 3D este importantă pentru că îndemânarea este adesea una din primele capacități pe care le pierd oamenii care suferă de demență.

Potrivit cercetătorilor, jocul video poate genera o cantitate de informații fără precedent. „Nu am întâlnit până acum ceva asemănător realizat în cercetarea asupra demenței”, a spus Hillary Evans, director al organizației Alzheimer’s Research UK. „Oferind comunității de cercetători acces la informații publice, de o asemenea anvergură, într-un timp atât de scurt este exact tipul de inovație necesar pentru deblocarea următoarei descoperiri în domeniul cercetării privind demența”, a mai spus Hillary Evans.

Jocul gratuit a fost dezvoltat în scopuri caritabile de cercetători de la University College London și de la University of East Anglia. Jucătorul urmărește misiunea unui marinar ce retrăiește o parte din memoriile tatălui său și se luptă cu o serie de creaturi fantastice de apă. Rutele pe care jucătorul le parcurge generează hărți care arată cercetătorilor cum explorează utilizatorii mediile 3D. Scopul final este dezvoltarea unui nou set de teste de diagnostic prin care să se poată detecta momentul când utilizatorul începe să își piardă îndemânarea în navigarea spațială.

Cercetătorii de la University College London (UCL) au declarat că jocul generează informații folositoare de aproape 150 de ori mai repede decât experimentele de laborator. „În cadrul echipei mele de cercetare, pot testa doar în jur de 200 de oameni pe an și asta dacă muncesc din greu”, a spus dr Hugo Spiers de la UCL pentru BBC News. „Însă noaptea trecută am reușit să testez 200 de oameni într-un minut cu ajutorul acestui joc”, a adăugat el.

Jucătorii pot opta să își dezvăluie cercetătorilor genul, vârsta și locul, dar pot și să participe la experiment în deplin anonimat.

„Acest proiect oferă o șansă fără precedent de a studia modul în care mii de oameni din diferite țări și culturi navighează în spațiu”, a spus dr Hugo Spiers, adăugând că este vorba de un experiment științific online masiv. „Dacă punem informațiile împreună putem avea o percepție a felului în care demența se schimbă de-a lungul vieții, dar și alți factori demografici”, a mai spus dr Spiers, care a menționat însă că jocul în sine nu reprezintă un test pentru demență. Cercetătorii intenționează să facă publice în noiembrie primele rezultate ale informațiilor strânse cu ajutorul acestui joc video, încheie BBC News.

Citeşte şi Testul simplu care detectează boala Alzheimer într-un stadiu incipient VIDEO

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?