Un medic român educat în SUA, supraspecializat în cancerul la creier, se chinuie de 12 luni să-şi echivaleze studiile în România

Dana Bota, neurooncolog şi prodecan la Universitatea din Irvine, California, a depus două kilograme de acte de când a început, în urmă cu un an, procesul de echivalare în România a specializărilor obţinute în Statele Unite. Însă nici măcar acum nu l-a putut finaliza, lovindu-se la tot pasul de birocraţia excesivă.
Iulian Tudor
05 dec. 2019, 12:03
Un medic român educat în SUA, supraspecializat în cancerul la creier, se chinuie de 12 luni să-şi echivaleze studiile în România

Ne dorim ca medicii plecaţi să se întoarcă în România, dar drumul lor pentru echivalarea supraspecializărilor făcute peste Ocean este presărat cu obstacole birocratice.

Dana Bota şi soţul ei, Robert Bota, psihiatru în SUA, trec prin acest lung drum al echivalării pregătirii în străinătate ca să poată acorda consulturi pacienţilor români. Cercetător şi neurooncolog, Daniela Bota este în prima linie a războiului cu una dintre cele mai cumplite maladii: cancerul la creier.

Citeşte şi Imagini SFÂŞIETOARE cu un copil mistuit de cancer. O mamă arată prin ce clipe teribile a trecut fiica ei în timpul tratamentului

Este prodecan al UC Irvine şi chief scientific officer (director de cercetare), poziţie din care coordonează peste 500 de studii clinice.

Daniela şi soţul ei, Robert, au plecat din ţară în anul 1997, imediat după absolvirea facultăţii. Robert era atras de psihiatrie, ea îşi dorea să facă cercetare fundamentală. Voia să dezlege puzzle-uri medicale, însă aici lipseau resursele.

În SUA, Daniela şi-a dat doctoratul în biologie moleculară, apoi a făcut rezidenţiatul în neurologie şi s-a supraspecializat în neurooncologie. În timpul rezidenţiatului, o impresionaseră reziliența, curajul și generozitatea pacienţilor cu cancer în fața suferinței:

„Sunt pacienți foarte generoși, interesați să participe la studiile clinice și să ne ajute să avansăm în cercetare, care de multe ori nu îi va ajuta pe ei, ci ne va ajuta pe noi și va ajuta viitorii pacienți”, spune Daniela Bota.

Mai multe amănunte pe libertatea.ro.

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Domnitorul român de care puțini își mai aduc aminte. A fost numit de turci să conducă Moldova, era nepotul lui Ștefan cel Mare, a sfârșit ucis în somn de boierii nemulțumiți
Capital.ro
Condusul interzis pentru șoferii pensionari. Se va face voluntar. Statul îi trimite la autobuz
Playtech.ro
Cum păstrezi pepenele tăiat proaspăt mai mult timp. Trucul care îl menține zemos aproape o săptămână
Adevarul
„Se servește într-o pâine ridicolă”. Reacția unui turist britanic în România, după ce a mâncat ciorbă de fasole în pâine
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Orașul invizibil, desprins parcă de pe altă planetă. Oamenii trăiesc sub pământ
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
Război Rusia-NATO în 2027. Avertismentul Poloniei a trezit Europa: Rusia va fi pregătită!
StirileBZI
România introduce taxarea digitală pe șosele! Contează cât poluezi și cât conduci
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie