Un MIG-29 s-a prăbuşit în timpul unor aplicaţii militare în regiunea Moscova

Un avion MIG-29 al armatei ruse s-a prăbuşit joi în regiunea Moscova, dar cei doi piloţi au supravieţuit întrucât au reuşit să se catapulteze la timp, transmite agenţia Interfax citată de EFE.
Alina Costache
04 dec. 2014, 12:53
Un MIG-29 s-a prăbuşit în timpul unor aplicaţii militare în regiunea Moscova

Un MIG-29 s-a prăbuşit în timpul unor aplicaţii militare în regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că nu există victime nici la sol, avionul căzând într-o zonă nelocuită, iar unul dintre piloţi a fost spitalizat şi celălalt este nevătămat. Potrivit datelor preliminare, cauza accidentului pare să fie o defecţiune tehnică survenită în timpul exerciţiilor la care avionul participa în districtul Voskerenski, la sud de Moscova.

MIG-29 este un avion de vânătoare de a patra generaţie cu simplă sau dublă comandă conceput cu peste trei decenii în urmă, pe vremea Uniunii Sovietice, fiind un concurent al avionului american F-16. Peste o mie de avioane de acest tip se află în prezent în dotarea forţelor aeriene ruse şi ale altor 25 de state.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Daniel Pancu a refuzat un salariu triplu pentru a rămâne la Rapid! Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT