Doi miniştri din guvernul Grîndeanu au centura neagră la karate

Actualul ministru al Muncii și Justiției sociale, Lia Olguţa Vasilescu are centura neagră în karate. Nici ministrul Cercetării, Şerban Valeca, nu se lasă mai prejos întrucât este deţinătorul celor mai înalte distincţii în acest sport.
Filip Stan
19 ian. 2017, 11:26
Doi miniştri din guvernul Grîndeanu au centura neagră la karate

Nu doar miniştrii din actualul guvern se pot lăuda că sunt maeştri în karate. Şi tânăra deputată Mara Mareş a practicat acest sport de mică, iar la vârsta de 16 ani a devenit posesoarea centurii negre. 

”Am luat centura neagră la 16 ani, chiar înainte să plec din țară. Nu mă încadram în peisaj printre colegii mei, nu ieșeam, și acolo m-am trezit într-o lume în care trebuia să mă descurc singură”, declară deputata Mara Mareș. 

Unde mai punem că deputatul PSD Dorel Căprar este un mare maestru în judo, el fiind şi vicepreşedintele Federației Române de judo:

”În copilărie şi adolescenţă, am practicat judo, ca sport de performanţă. Am fost multiplu campion judeţean, vice-campion naţional (1988) şi am urcat pe podium la multe competiţii din ţară şi străinătate, avându-l mereu ca model pe regretatul Mihai Botez. Sport al caracterelor puternice şi nobile, judo m-a învăţat să lupt pentru a învinge, în condiţiile respectului absolut pentru adversar. Am învăţat de la oameni extraordinari ce înseamnă disciplina şi voinţa de a învinge. Am învăţat cum o înfrângere de moment este prilejul unei noi ridicări”, spune Căprar.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat