Un motan cleptoman fură sistematic diferite bunuri, dar şi bani. În premieră, i-a adus stăpânei lui 25 de lire sterline

Un motan cleptoman, devenit faimos după ce i-a adus stăpânei sale mai multe bunuri şterpelite din vecini, s-a întors de data aceasta acasă cu 25,7 lire sterline în numerar, informează BBC.
Alina Costache
05 mart. 2019, 12:51
Un motan cleptoman fură sistematic diferite bunuri, dar şi bani. În premieră, i-a adus stăpânei lui 25 de lire sterline

Theo a devenit cunoscut după ce a furat decoraţiuni de Crăciun şi jucării în Ipswich (estul Angliei), pe care apoi proprietara sa, Rachael Drouet, a încercat să le returneze vecinilor păgubiţi.

Femeia a povestit că obişnuia să glumească, spunând că motanul – un siamez de culoare alb şi negru, în vârstă de opt ani – ar trebui să vină acasă cu bani, nu cu nimicuri.

Până la urmă acest lucru chiar s-a întâmplat, iar Theo a şterpelit banii pe care un vecin i-a lăsat pentru lăptar.

Drouet şi familia sa s-au mutat recent într-o locuinţă nouă din acelaşi oraş şi au sperat că Theo a renunţat la obiceiul de a fura. În schimb, în loc să se „îndrepte”, motanul şi-a mărit miza, furând punga de plastic care conţinea banii. Din fericire însă, în pungă exista o hârtie cu adresa celui care lăsase banii, astfel că partenerul lui Rachel a putut returna banii vecinului păgubit.

În trecut, Rachael a apelat la social media pentru a identifica proprietarii bunurilor furate de motanul său.

Potrivit biologului Roger Tabor, este ceva firesc ca pisicile să aducă „trofee” acasă stăpânilor lor, însă de obicei este vorba de resturi din coşurile de gunoi. „Adevăratele pisici cleptomane sunt însă cele care aduc în mod regulat obiecte asociate omului”, a explicat specialistul, punând acest comportament pe seama faptului că aceste pisici nu au fost învăţate de către mamele lor să prindă pradă vie.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
”Cadoul” pe care Meme Stoica l-a primit de ziua lui, chiar de Paște, când a împlinit 50 de ani. Era la Jilava! ”Acolo au venit Rădoi, Gâlcă, Oli”
Capital.ro
Marea actriță pe care România a pierdut-o. A fost una dintre cele mai valoroase actrițe ale teatrului românesc
Playtech.ro
Mesaje de Paște pentru rude, prieteni sau colegi de muncă. Cele mai frumoase urări de transmis pe WhatsApp
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
wowbiz.ro
Ianis, un fotbalist în vârstă de 14 ani, a murit alături de tatăl său în accidentul de pe centura de nord a Craiovei! Întreaga familie este devastată: „Îngerii mei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
ULUITOR! Pentru ce îi împrumuta Mitică Dragomir sume importante de bani lui Gigi Becali. Acum regretă: ”Gâscă mare am fost!”
MediaFlux
Cu ce trebuie să rămânem, de fapt, după Paște și ce să le transmitem copiilor. Denis Vlad, consilier parlamentar: „Cu alte cuvinte, dacă iubim, iertăm!”
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj