Un nou val de epurări în Turcia: Aproape 4.500 de funcţionari publici au fost concediaţi

Autoritățile turce au concediat aproape 4.500 de funcționari publici în cadrul epurărilor lansate după tentativa de puci din luna iulie, potrivit unui decret-lege publicat marți seară în Monitorul Oficial, scrie AFP.
Iulian Tudor
08 feb. 2017, 06:13
Un nou val de epurări în Turcia: Aproape 4.500 de funcţionari publici au fost concediaţi

Printre cele 4.464 de persoane care au fost date afară din funcția publică figurează 2.585 de angajați ai Ministerului Educației, 893 din Jandarmerie, 10 de la Curtea de Casație, alte 10 de la Înaltul Consiliu Electoral și 88 de la postul național de televiziune TRT, potrivit Agerpres.

Printre funcționarii publici concediați se mai află 330 de cadre universitare din Consiliul pentru Învățământul Superior, cum ar fi Ibrahim Kaboglu, unul dintre cei mai renumiți specialiști în drept constituțional din țară.

Aceste măsuri au fost luate în cadrul stării de urgență decretate după tentativa de puci de la 15 iulie. Autoritățile turce îl acuză pe Fethullah Gulen, un predicator exilat în Statele Unite, că a pus la cale lovitura de stat, fapt dezmințit de acesta.

După puciul eșuat, peste 41.000 de persoane au fost arestate în Turcia, iar alte peste 100.000 au fost date afară sau suspendate, mai ales profesori, polițiști și magistrați. Pe de altă parte, zeci de media și asociații au fost închise și numeroși jurnaliști concediați.

De o amploare inedită în Turcia, aceste epurări provoacă îngrijorarea partenerilor occidentali ai Ankarei și a organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului care se tem că starea de urgență servește numai ca pretext pentru a reprima orice voce disidentă.

Îngrijorarea este cu atât mai serioasă, cu cât Turcia se pregătește pentru un referendum, fără îndoială în aprilie, legat de revizuirea Constituției pentru a consolida semnificativ puterile Recep Tayyip Erdogan. Opoziția denunță un context defavorabil dezbaterii democratice, în plină stare de urgență.

La rândul lor, autoritățile turce afirmă că aceste măsuri excepționale sunt necesare pentru a elimina riscurile de revoltă și a face față dublei amenințări „teroriste” din partea grupării Stat Islamic și a Partidului Muncitorilor din Kurdistan.

Turcia se confruntă de peste un an și jumătate cu un val de atentate fără precedent care au lovit în special Istanbulul și capitala Ankara, făcând sute de morți.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
În plin război, Dan Șucu și-a deschis academie de fotbal la doar 300 de kilometri de Iran: „Un parteneriat ce sprijină căutarea de talente”
Capital.ro
Schimbare majoră pentru utilizatorii de carduri. Plata minimă obligatorie va crește treptat. Unde se aplică modificările
Playtech.ro
Ce monedă trebuie să alegi la POS în străinătate pentru a evita costurile suplimentare. Cum poți evita cursurile dezavantajoase
Adevarul
Scandalul ROBOR. Pot românii să își recupereze banii din rate? Ce spun experții
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Banciu a numit naționalele uriașe care ”vor dezamăgi total” la Mondial: ”Zero barat!”
MediaFlux
Hidroelectrica anunță schimbare la facturi. Vizează doar anumiți clienți, în funcție de data din contract
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți