Un platan vechi de 150 de ani, tăiat pentru a face loc unei noi construcţiii

Scandal la Drobeta-Turnu-Severin, după ce mai mulţi muncitori au tăiat un platan vechi de 150 de ani. Totul s-a făcut la cererea unor reprezentanţi ai Bisericii Catolice, iar copacul, care putea fi declarat monument al naturii, a fost tăiat pentru a face loc unei noi construcţii.
Iulian Tudor
06 feb. 2016, 09:15
Un platan vechi de 150 de ani, tăiat pentru a face loc unei noi construcţiii

Fără să ţină cont că arborele făcea parte din istoria bisericii şi a grădiniţei catolice, reprezentanţii acestora nu au anunţat tăierea. Au chemat mai mulţi muncitori şi în câteva ore au doborât platanul, potrivit România TV.

Nemulţumiţi de situaţie, câţiva locatari din zonă au sesizat poliţia. „Platanul are cel putin 150 de ani. Trebuie sa fie legat de ridicarea noii biserici. Faptul ca a fost taiat, mi se pare o greseala”, a spus Tudor Răţoi, directorul Arhivelor Nationale din Drobeta Turnu Severin.

„A fost tăiat un copac, s-ar părea că este platan. Potrivit legislatiei, daca copacul era verde, trebuia sa aiba aprobare din partea Directiei de Mediu”, a spus directorul adjunct al Politiei Locale Turnu Severin, Gheorghe Sfintescu.

Autorităţile nu-i pot pedepsi pe cei vinovaţi. În România nu există nicio lege care să protejeze copacii monument de pe domeniul privat, ci doar pe cei de pe domeniul public.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT