Un poliţist de la Rutieră le transmite un mesaj DUR românilor care filmează accidentele, în loc să ajute victimele

Un polițist de la Biroul de Poliție Autostrada A1 București-Râmnicu Vâlcea transmite un mesaj dur celor care au asistat la un accident: „80% din cei opriţi au scos telefoanele să filmeze, 20% să acorde ajutor victimelor”.
Iulian Tudor
16 aug. 2019, 14:00
Un poliţist de la Rutieră le transmite un mesaj DUR românilor care filmează accidentele, în loc să ajute victimele

Polițistul scrie pe Facebook că a avut un șoc, joi, când a văzut cum se comportă oamenii la un accident rutier în care a fost implicată o mașină în care se aflau doi copii de trei ani, doi copii de 13 ani, mama și tatăl acestora: „80% din cei opriţi au scos telefoanele să filmeze, 20% să acorde ajutor victimelor”.

Polițistul scrie că a sărit din mașină să dea o mână de ajutor: „Nu vă puteţi imagina sau trăi sentimentele ce te încarcă în momentul în care scoţi acei copii şi tot ce îţi doreşti este ca ei să fie bine”.

Celor care au ales să filmeze victimele, în loc să încerce să le ajute, le transmite: „Bă românule care ai avut bani de un smartphone jmecher şi de ultima generaţie, ce suflet ai tu (…) să scoţi telefonul din buzunar şi să filmezi (…) suferinţa a doi copii mici în vârstă de trei ani răniţi care se zbat să trăiască? Tu (…) nu ai copii acasă, nu ai copii în familia ta? Atât te duce capul (…) să faci când vezi aşa ceva? Ce înseamnă mă filmarea aia pentru tine? Te duci acasă şi arăţi filmarea cu acei copii prietenilor tăi (…) aşteptând un soi de confirmare? Băi (…) nu îţi doresc răul că nu asta e menirea mea, dar dacă vreodată vei avea nevoie de ajutorul celor din jur, sper din tot sufletul ca cei care vor fi acolo să stea toţi cu mâinile pe telefon aşa cum ai făcut tu!”.

În final polițistul își exprimă speranța că situaţia pe care a descris-o va da de gândit măcar câtorva oameni, chiar dacă mesajul lui nu va ajunge la acele persoane „care s-au aflat ieri acolo şi s-au comportat ca nişte oameni fără suflet, încurcându-mă pe mine şi pe toţi cei aflaţi la faţa locului”.

De asemenea, polițistul îi îndeamnă pe cei care citesc mesajul său să urmeze un curs de prim-ajutor și să fie empatici întrucât sunt şanse ca la un moment dat să pună în practică ceea ce au învăţat, iar mulţumirea sufletească va fi incredibilă.

„Le mulţumesc celor 20 de procente care au fost acolo şi au ajutat atât cât au ştiut şi m-au întrebat cum şi ce trebuie făcut. Din păcate textul ăsta nu a fost pentru voi ci pentru procentajul ăla mai mare”, a încheiat polițistul.

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Cum se antrenează Emil Rengle și Alejandro pentru Eurovision 2026: ”Vrea să mă trezească noaptea să repetăm”
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, primă uriaşă dacă România se califică la Campionatul Mondial: „L-a anunţat Răzvan Burleanu! Pe ei, ne calificăm”
Capital.ro
UPDATE Marea decizie pentru Călin Georgescu, la Curtea de Apel. Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată. A fost chemată o ambulanță
Playtech.ro
Locuri interzise turiştilor în România. De ce nu au voie oamenii să ajungă aici
Adevarul
Primarul Buzăului le cere social-democraților să nu mai blocheze reformele lui Bolojan. „L-aş întreba pe Ciolacu: ai făcut sau nu 9,3% deficit? S-a aruncat cu banii şi la câini”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
DOAMNE FEREȘTE, în ce hal au putut să moară! Marius și Daniel se întorceau spre casă atunci când mașina lor a... Vezi mai mult
iamsport.ro
'Treaba e mai hotărâtă ca niciodată!' Bombă! Ce ar urma să se întâmple cu Steaua
MediaFlux
Banii înapoi pe taxele majorate. Peste un milion de români au plătit deja
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat