Un primar din Republica Moldova le-a dat câte un plic de bani şi le-a promis curcani de rasă medicilor români. Reacţia Ambasadei

Un primar din Republica Moldova le-a oferit câte 1.000 de dolari medicilor și asistenților români care au mers să ajute spitalele în criza COVID, în semn de recunoştinţă. Ambasada României la Chișinău a anunțat vineri că aceste sume au fost returnate integral.
Filip Stan
01 mai 2020, 12:12
Un primar din Republica Moldova le-a dat câte un plic de bani şi le-a promis curcani de rasă medicilor români. Reacţia Ambasadei

Cadrele medicale din România care au ajuns joi la Bălți au fost întâmpinate de autorități, iar primarul din Bălți le-a dat câte un plic cu câte 1.000 de dolari.

„Colegii dumneavostră din municipiul Bălți, medicii din prima linie, au primit din partea mea câte un premiu lunar de câte o mie de dolari si deoarce dumneavoastră ați venit acum (…) deci și pentru dumneavoastră am câte un premiu și vă mulțumesc din suflet”, le-a spus primarul din Bălți cadrelor medicale, care le-a dat câte un plic, potrivit imaginilor video, scrie deschide.md.

El le-a mai promis că la plecare le va da curcani de rasă de la o fermă.

„Vă mulțumesc pentru că ați făcut acest gest. Tot globul pământesc astăzi se confruntă cu această pandemie și sprijinul care a venit din partea României este foarte important pentru R. Moldova. Când doctorii merg acasă să-mi aduceți aminte să le dau niște curcani de rasă”, a declarat Renato Usatîi.

Citeşte şi Igor Dodon, după ce România a trimis medici în Republica Moldova: „Prietenul la nevoie se cunoaşte”

Potrivit tv8.md, astăzi, medicii au mers la primărie și au returnat banii viceprimăriței Tatiana Dubițkaia.

„Domnul primar a făcut gestul acesta din recunoștință și pentru a vă demonstra că din primele clipe dumneavoastră ați devenit coechipieri ai medicilor bălțeni, care tot beneficiază de acest ajutor din partea primarului”, a spus Dubițkaia la întâlnirea cu medicii români.

„Medicii sunt plătiți de statul român, sunt voluntari, și-au lăsat familiile, copiii acasă ca să ajute colegii din Moldova, să-i sprijine ca să salveze vieți. N-am crezut că în cadouri sunt bani, credeam că este un gest moral. I-am întrebat pe medici dacă au primit vreo medalie”, a spus colonelul coordonator al grupului de medici români.

Reacția Ambasadei României la Chișinău

Ambasada României în Republica Moldova a transmis, vineri, pe Facebook, că banii au fost returnați astăzi.

„În contextul misiunii în Republica Moldova a echipei medicale din România pentru combaterea pandemiei de COVID-19, personalul medical român repartizați la Bălți a fost primit la 30 aprilie a.c. și de primarul orașului Renato Usatîi care le-a oferit câte un cadou drept mulțumire.

Printre materialele oferite cadou au fost identificate, ulterior întâlnirii menționate, unele sume de bani. Aceste sume au fost returnate integral la 1 mai 2020 în prezența presei locale.

Ambasada reiterează faptul că misiunea personalului medical român în Republica Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19 este una strict umanitară, România suportând integral costurile legate de desfășurarea acesteia”, a transmis ambasada.

Reacția lui Renato Usatîi

Renato Usatîi a scris vineri, pe Facebook, după returnarea banilor de către medicii români, că sumele vor fi transferate în contul Primăriei Bălți deschis special pentru donațiile făcute în lupta cu COVID-19, potrivit deschide.md.

„Le-am oferit medicilor români ajunși ieri la Bălți câte o mie de dolari în semn de recunoștință pentru gestul lor nobil, dar și pentru că faptul că tot în acest fel am decis să susțin cadrele medicale de la Spitalul Clinic Bălți, care tratează pacienți infectați cu noul coronavirus. Într-un comunicat de presă, Ambasada României în Republica Moldova menționează că misiunea personalului medical român în Republica Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19 este una umanitară, România suportând integral costurile legate de desfășurarea acesteia. Am luat act de returnarea banilor care vor fi transferați imediat în contul Primăriei municipiului Bălți, deschis special pentru donațiile îndreptate în lupta cu COVID-19”, a scris pe Facebook controversatul primar din Bălți.

Renato Usatîi a fost reales primar în Bălți în toamna anului trecut. El a fost ales primar și în 2015, iar în 2016 Procuratura Generală l-a acuzat de implicare în tentativă de asasinare a bancherului rus Gherman Gorbunţov și de introducere ilegală în țară a unor sume de bani din Rusia. Usatîi s-a declarat nevinovat, acuzând implicarea oligarhului Vlad Plahotniuc.

Renato Usatîi a fugit în Rusia, revenind în Republica Moldova în vara lui 2019.

O echipă formată din 42 de medici și asistenți medicali a plecat joi în Republica Moldova, unde timp de 15 zile vor lucra alături de cadrele medicale de acolo care luptă cu pandemia de coronavirus. De asemenea, România trimite la Chișinău 500.000 de măști, 50.000 de combinezoane și medicamente.

Cei 42 de medici și asistenți ajută spitale din Chișinău, Cahul și Bălți.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Ce trebuie să cureți la frigider pentru a nu consuma inutil energie. Verifică periodic acest loc de care mulți uită
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT