Un procuror şi doi avocaţi din Iaşi, condamnaţi definitiv pentru corupţie

Radu Eugen Moisescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Marius Neagu
12 nov. 2014, 18:59
Un procuror şi doi avocaţi din Iaşi, condamnaţi definitiv pentru corupţie

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi doi avocaţi din Iaşi, Alexandru Bernic şi Constantin Năstase, la câte doi ani de închisoare cu executare.

Procurorul Radu Eugen Moisescu şi cei doi avocaţi din Iaşi au fost trimişi în judecată în 2011, alături de alte două persoane fără calitate specială, Gheorghe Catargiu şi Alin Eugen Curcă, ei fiind acuzaţi de DNA de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

DNA susţine că, în perioada 4-9 februarie 2010, procurorul Radu Eugen Moisescu şi avocatul Alexandru Bernic au pretins sume de bani în mod repetat, individual sau împreună, iar la data de 10 februarie 2010 au primit 1.000 euro de la Gheorghe Catargiu, promiţându-i că vor interveni astfel încât să îi fie ridicată măsura indisponibilizării dispusă asupra unui autoturism marca BMW 520.

Banii au fost remişi efectiv avocatului Alexandru Bernic, care i-a împărţit în mod egal cu procurorul Radu Eugen Moisescu.

Măsura indisponibilizării autoturismului fusese dispusă într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi de lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, autoturismul figurând în baza de date a Interpol ca fiind furat din Spania.

Pentru a ascunde natura reală a sumei de 1.000 euro care a făcut obiectul traficului de influenţă, Alexandru Bernic l-a determinat pe avocatul Constantin Năstase să întocmească un contract de asistenţă juridică antedatat, în care se atestă, în fals, că suma de 1.000 euro urma a fi încasată cu titlu de onorariu.

Contractul a fost depus la dosarul prezentei cauze penale, fiind semnat de Catargiu Gheorghe, în calitate de „client”, în cunoştinţă de cauză şi în convenienţă cu ceilalţi doi avocaţi.

De asemenea, procurorii îl acuză pe Alin-Eugen Curcă că a sprijinit demersurile avocatului Alexandru Bernic de a primi suma de 1.000 euro de la Gheorghe Catargiu prin aceea că a mediat discuţiile dintre cei doi.

Ulterior, având în vedere că măsura indisponibilizării autoturismului în cauză nu fusese ridicată, conform înţelegerii prealabile, Alin-Eugen Curcă a făcut presiuni repetate asupra avocatului Alexandru Bernic şi a procurorului Radu Moisescu pentru ca aceştia să îi restituie lui Gheorghe Catargiu cei 1.000 de euro.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?