Un producător de apă îmbuteliată, amendat de Protecţia Consumatorilor, cere daune de 1 milion de euro de la statul român

Un producător de apă îmbuteliată care a apărut, în martie, pe lista mărcilor declarate neconforme de Autoritatea Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), anunță că va acționa în judecată statul român și va cere daune în valoare totală de un milion de euro.
Filip Stan
27 mai 2016, 07:23
Un producător de apă îmbuteliată, amendat de Protecţia Consumatorilor, cere daune de 1 milion de euro de la statul român

‘Ulterior publicării rezultatelor acestor controale (efectuate de ANPC, n.r.), Aqua Queen SRL a solicitat efectuarea unor analize complexe, iar rezultatele obținute au dovedit clar că produsele pe care le comercializează conțin valori determinate care se află în limita sau sub limita de detecție stabilită prin lege. De asemenea, a ieșit la iveală faptul că laboratorul desemnat de ANPC să efectueze analizele nu deținea acreditare, iar activitatea acestuia a fost ulterior suspendată. Aqua Queen SRL a publicat, apoi, dreptul la replică, în mai multe publicații de notorietate, prin care a informat populația că produsele sale nu pun în pericol sănătatea consumatorilor și chiar a făcut public buletinul de analiză a apei’, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit companiei, ca urmare a celor întâmplate și a prejudiciilor de imagine suferite prin apariția știrilor din mass-media, societatea Aqua Queen SRL a decis acționarea în instanță a următoarelor instituții: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest și Regiunea Sud-Muntenia, precum și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Reprezentanții Aqua Queen solicită repararea prejudiciilor (afectarea imaginii publice, pierderea clientelei și rezilierea contractelor de furnizare încheiate cu lanțurile de supermarket-uri) cauzate de comunicările transmise de ANPC, în baza seriei de controale efectuate la începutul anului. 

În data de 19 martie 2016, ANPC a anunțat că inspectorii din cadrul instituției au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 50.000 de lei pentru abateri de la limitele microbiologice în cazul a 5 tipuri de apă de masă și apă de izvor îmbuteliată, comercializate în unele rețele comerciale din București.

Conform sursei citate, în perioada 4-9 martie, s-au prelevat eșantioane din sortimente de apă de masă și de izvor din rețeaua comercială a unor lanțuri de hypermarketuri și supermarketuri din București. În urma controalelor, dintre cele 17 eșantioane prelevate și analizate din punct de vedere microbiologic în cadrul Laboratorului SC Manor Laboratory Center SRL București, 5 au fost neconforme, în urma analizelor de laborator.

Pe lista mărcilor de apă declarate neconforme se află sortimentele: Winny — apă izvor plată îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri, Aro — apă de masă necarbogazoasă îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri, Calipso — apă de izvor îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 6 litri, Izvorul Zânelor — apă de izvor plată îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri și Aqua Queen — apă de izvor îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 5 litri.

În urma abaterilor constatate, s-au aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 50.000 lei și au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase din circuitul consumului uman produsele Apa de Izvor Calipso și Apa de Izvor Plata Izvorul Zânelor în cantitate totală de 244 de litri. Celelalte două sortimente nu se mai aflau la comercializare la momentul controlului. Totodată, s-a dispus extinderea controlului la producător în județul Ilfov, respectiv Harghita prin comisariatele județene de protecție a consumatorilor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
Carlos Mora, transfer în Franța? „Avem discuții. Suma este de câteva milioane euro!”
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
MediaFlux
Traian Băsescu a recunoscut ce pensie are după recalculare. Câți bani primește lunar fostul președinte al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte