Un profesor de fizică din Neamţ a murit în timpul orei

Mircea Gligor de la Colegiul Național "Roman Vodă” a murit în timpul orei. 
Filip Stan
25 feb. 2015, 14:07
Un profesor de fizică din Neamţ a murit în timpul orei

În timpul unei ore de fizică, cunoscutul profesor Mircea Gligor de la Colegiul Național „Roman Vodă” a căzut secerat în timp ce preda la clasa a VI-a. Prof. dr. Mircea Gligor a fost unul din cei mai activi profesori de fizică, care a reușit, în anii petrecuți la catedră, să atragă simpatia sutelor de elevi pe care i-a îndrumat. Mircea Gligor și-a pregătit teza de doctorat între 1997 -2003, în domeniul fizicii aplicate în economie și științe sociale. Teza i-a fost apreciată cu „summa cum laudae”. Datorită activității sale de cercetare a fost admis la studiu cu o bursă postdoctorală la Universitatea din Liege, scrie Ziarul de Neamţ.

„Domnul profesor Mircea Gligor a fost unul din pilonii învățământului romașcan, un profesor de o înaltă ținută morală și profesională, laureat al premiilor Academiei Române, un om extraordinar și un tată perfect. Mi-a fost prieten, prietenia cu el m-a onorat. Am colaborat atât ca profesor, cât și ca specialiști în domeniul cercetării. Dumnezeu să-l odihnească și condoleanțe familiei”, au fost cuvintele lui Viorel Stan, șeful Inspectoratului Școlar Neamț.

DailyBusiness
O femeie a zburat 3.800 de km pentru a-și cumpăra o ciocolată din Cluj-Napoca: „Sunt fericită, aș face-o din nou”
Spynews
Alexia Eram își sărbătorește iubitul! Ce urare specială i-a transmis celui care i-a furat inima
Fanatik.ro
Darius Olaru, discuţie cu Gigi Mustaţă: „Bă, tu eşti căpitanul echipei! Trebuie să faceţi ceva în vestiarul ăsta”
Capital.ro
Doliu în televiziune! O celebră prezentatoare TV a murit: Zeița Multimedia, unică și frumoasă, cu un zâmbet contagios
Playtech.ro
Temperaturile scad brusc, vine toamna cu adevărat! Surprize mari de la meteo până pe 6 octombrie
Adevarul
I-a dat Trump mână liberă lui Putin să schimbe planul în Ucraina? „Atitudinea ambiguă a SUA îl va determina să continue testarea NATO”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Cine este afaceristul care vrea să preia afacerea Nordis - Îi plac mașinile Lamborghini, Ferrari, Porsche şi Mercedes
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ion Țiriac, apariție în bikini. Moştenitoarea imperiului s-a distrat de minune: „Uite, mamă!”
kanald.ro
Un bărbat din Suceava a murit după o banală durere de burtă! Ionuț era tatăl a trei copii și o simplă greșeală i-a adus sfârșitul
Cancan.ro
Oare s-a uitat în oglindă când a plecat de acasă? Cum a apărut Smiley în biserică, la nunta unui prieten
iamsport.ro
Maurice Munteanu face topul celor mai atrăgători bărbați din fotbal: ”Avea ceva… de dat cu capul de pereți”
MediaFlux
Începe cel de-al treilea război mondial! Un general rus de rang înalt a dezvăluit data și ce țară va ataca Putin
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, reacție sinceră despre Ilie Bolojan, după ce a preluat conducerea Guvernului. Fostul președinte a vorbit fără perdea: ”E lipsă de experiență”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor