Un refugiat irakian în SUA a fost dat jos din avion pentru că vorbea în limba arabă

Un refugiat irakian din Statele Unite a fost debarcat dintr-un avion care efectua o cursă între oraşele Los Angeles şi Oakland pentru că a vorbit în limba arabă, informează Le Figaro, citând informaţii publicate de New York Times.
Iulian Tudor
18 apr. 2016, 12:51
Un refugiat irakian în SUA a fost dat jos din avion pentru că vorbea în limba arabă

Khairuldeen Makhzoomi, student la Universitatea Berkeley, îi spunea la telefon unchiului său că a asistat la o conferinţă de presă la care a participat Ban Ki Moon, secretarul general al ONU.

O pasageră aşezată în apropiere de acesta l-a auzit vorbind în limba arabă şi s-a speriat. Crezând că acesta lansează ameninţări, ea a anunţat echipajul.

Tânărul de 26 de ani şi-a dat seama imediat că atrăgea atenţia şi a decis să încheie conversaţia telefonică. El a încheiat apelul folosind formula obişnuită „incha’allah”, care înseamnă „aşa să dea Dumnezeu”.

Tânărul a fost condus afară de un însoţitor de bord care vorbea în limba arabă şi care i-a cerut să se justifice. Cei doi au început apoi o dezbatere despre islamofobie şi în final, tânărului i s-a interzis să urce din nou la bordul avionului.

După ce a fost interogat de agenţii federali, studentul a fost eliberat şi i s-a restituit contravaloarea biletului de avion.

Compania Southwest Airlines a condamnat „discriminările de tot felul” şi i-a cerut scuze bărbatului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT