Un roboţel va fi trimis în spaţiu ca să-i ţină companie unui astronaut de pe ISS FOTO

Kirobo, un micuţ robot android japonez, deosebit de volubil şi de agil, va decola, pe 4 august, din sudul Japoniei, la bordul unei rachete nipone, pentru a ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), unde îi va ţine companie unui astronaut compatriot.
Filip Stan
26 iun. 2013, 16:03
Un roboţel va fi trimis în spaţiu ca să-i ţină companie unui astronaut de pe ISS FOTO

„Acesta poate părea un pas mic, dar va fi un pas mare pentru un robot”, a declarat Kirobo, ridicându-şi un picior, în timpul prezentării sale în faţa jurnaliştilor, potrivit Mediafax.

Gândit de expertul în robotică Tomotaka Takahashi şi creat de cercetătorii de la Universitatea Tokyo, ai companiei Toyota, ai Agenţiei de explorare spaţială (JAXA) şi ai grupului de agenţii de publicitate Dentsu, micuţul Kirobo (are o înălţime de 34 centimetri) va trebui să întreţină conversaţia de o manieră naturală, în limba japoneză, cu astronautul nipon Koichi Wakata, care va ajunge mai târziu la bordul ISS.

Robotul Kirobo, care ştie să meargă, să recunoască feţe şi să înregistreze imagini, a trecut numeroase teste pentru a fi capabil să vorbească şi să se mişte în condiţii de microgravitaţie.

Kirobo este inspirat de Astro Boy, un personaj de manga (benzi desenate japoneze), imaginat după Al Doilea Răboi Mondial de desenatorul şi ilustratorul Osamu Tezuka. Geamănul său, botezat Mirata, va rămâne pe Terra pentru a fi utilizat ca model de comparaţie, în cazul în care cercetătorii vor bănui producerea unor anomalii care ar afecta funcţionarea lui Kirobo.

Obiectivul acestui proiect constă în special în studierea măsurii în care un robot de companie poate să ofere sprijin moral unor oameni care trăiesc izolaţi pe durate de timp îndelungate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT