Un român a fost condamnat la închisoare, în Danemarca. Practica un tip de cerşetorie agresivă

Un cetățean român a fost condamnat de un tribunal din Danemarca la 14 zile de închisoare, în contextul în care în această țară au intrat în vigoare măsuri mai aspre menite să descurajeze cerșetoria agresivă, a transmis marți agenția daneză de presă Ritzau,
Filip Stan
18 iul. 2017, 16:07
Un român a fost condamnat la închisoare, în Danemarca. Practica un tip de cerşetorie agresivă

Bărbatul, al cărui nume nu a fost precizat, a fost condamnat în lipsă de Tribunalul districtual din Copenhaga, în ceea ce se consideră a fi prima condamnare care are loc după intrarea în vigoare, în iunie, a noii legislații anticerșetorie.

Măsurile adoptate de legislatorii danezi cuprind dublarea pedepselor pentru cei aflați la primul delict, acestea crescând la 14 zile de închisoare. Delincvenții pot fi trimiși la închisoare fără un avertisment prealabil din partea poliției, cum era practica până acum. Noua lege urmărește să împiedice cerșetoria în zonele pietonale, în fața supermarketurilor, în stațiile de transport, precum și în trenuri și alte mijloace de transport public.

Poliția l-a notificat pe român la 11 iulie, când a fost găsit cerșind în fața stației Norrebro din capitala daneză, după cum a precizat procuroarea Marlene Beynon. Deși bărbatul, născut în 1969, nu s-a prezentat la tribunal, martorii audiați au confirmat că acesta s-a aflat la Norrebro. Acum, poliția trebuie să-l notifice din nou în legătură cu condamnarea sa și să afle dacă intenționează să facă apel la sentință. Termenul de apel este de 14 zile, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Autorităţile britanice au arestat un cetăţean român, condamnat de justiţia de la noi din ţară pentru infracţiuni sexuale cu copii

Reclamațiile privind cerșetoria agresivă și instalarea de tabere ilegale, lipsite de apă curentă și instalații sanitare, s-au înmulțit în ultimele luni la Copenhaga, menționează dpa. ‘Străinii vin aici, își întind taberele pe străzile noastre și cerșesc agresiv, cer taxe de protecție de la homeleșii noștri și ne fac să ne simțim în nesiguranță (…) Nu vom mai accepta acest lucru’, a declarat în fața parlamentului de la Copenhaga premierul danez Lars Lokke Rasmussen, când a prezentat pe 31 mai propunerile legislative de combatere a cerșetoriei agresive.

Tot atunci, ministrul danez al justiției, Soren Pape, a spus că dorește să discute această chestiune și cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, menționând că și alte țări din blocul comunitar se confruntă cu probleme similare provocate mai ales de romii veniți din Europa de Est.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ofertă de 7.000.000 de euro! Ce echipă a pus banii jos pe atacant. Exclusiv
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Cum reușesc românii să economisească în plină criză economică: „M-a pălmuit realitatea”. Ce sume pun deoparte lunar
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Se schimbă totul în acest weekend. Zodiile cele mai protejate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi