Bistriţeanul Tibi Uşeriu conduce cel mai dur maraton din lume

Bistriţeanul Tibi Uşeriu conduce detaşat cel mai dur maraton din lume, cursa de la Cercul Polar care se desfăşoară în această perioadă. Este vorba despre Tiberiu Uşeriu, care deja a parcurs mai mult de jumătate din cei 566 de kilometri, cât are în total maratonul extrem.
Filip Stan
14 mart. 2016, 12:58
Bistriţeanul Tibi Uşeriu conduce cel mai dur maraton din lume

UPDATE. După trei zile de la start, primul care a ajuns în punctul de control este bistriţeanul Tiberiu Uşeriu care are un avans de 4 ore şi jumătate faţă de alţi doi români, clasaţi pe locurile 2 şi 3, Vlad Tănase şi Andrei Roşu.

În primele trei zile de concurs, Tibi Uşeriu a parcurs 334 de km din cei 566 ai maratonului, scrie Mediafax.

La start s-au înscris 12 concurenţi, însă după a 3-a zi de concurs doi au abandonat din cauza condiţiilor extrem de grele, temperaturile coborând la -47 de grade Celsius, a ninsorii dese şi a vântului care suflă cu peste 80 km/h. Organizatorii „6633Ultra” spun că bistriţeanul Tibi Uşeriu, care este în frunte încă din prima zi de maraton are şanse, dacă va continua în ritmul în care a început, să câştige cursa şi chiar să bată recordul din 2007.

Bistriţeanul de 41 de ani s-a antrenat întreaga iarnă în Pasul Tihuţa din Munţii Călimani, a alergat la bustul gol, a dormit sub cerul liber în nopţile geroase de iarnă şi a făcut baie la copcă pe ger pentru a rezista celui mai greu maraton din lume. Anul acesta, din România, participă trei alergători la celebrul maraton, Tibi Uşeriu, Vlad Tănase şi Andrei Roşu, maraton la care s-au înscris încă doi englezi şi doi americani şi câte un alergător din Scoţia, Franţa, Australia , Zimbabwe şi Singapore.

Maratonul arctic Ultra 6633 presupune alergarea pe gheaţă pe o lungime de 566 km, dincolo de Cercul Polar şi a început vineri, 11 martie, şi se termină după 150 de ore de la start. Prima ediţie a maratonului a început în anul 2007 şi de atunci doar 19 oameni au reuşit să termine cursa.

Sportivii români luptă pentru o cauză nobilă: susţinerea proiectului „Pădurea Copiilor”, care promovează plantarea a câte unui puiet pentru fiecare nou-născut din România şi împădurirea terenurilor degradate din sudul ţării.

Citeşte şi: Trei români vor să alerge aproape 600 km dincolo de Cercul Polar, la maratonul 6633 Ultra

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Decizia-bombă luată de Gigi Becali la FCSB: „Sunt de 26 de ani la fotbal și nu s-a întâmplat așa ceva!”
Capital.ro
Românii care ies la pensie anticipată trebuie să respecte anumite reguli. Ce trebuie să știe cei care vor să muncească în continuare
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT