Un român din Germania a rămas fără Ferrari-ul de 200.000 de euro, după ce a fost anchetat pentru evaziune fiscală

Un Ferrari de 200.000 de euro a fost confiscat de autoritățile germane la Leipzig, în cadrul unei anchete de evaziune fiscală care vizează zeci de cetățeni români.
Alexandra Dumitrescu
03 oct. 2025, 19:29
Un român din Germania a rămas fără Ferrari-ul de 200.000 de euro, după ce a fost anchetat pentru evaziune fiscală

Într-o acțiune spectaculoasă desfășurată într-o parcare subterană din Leipzig, autoritățile germane au confiscat un Ferrari de lux, evaluat la aproximativ 200.000 de euro. Intervenția face parte dintr-o amplă investigație de evaziune fiscală, în care principalii vizați sunt trei cetățeni români.

Tribunalul din Darmstadt a dispus sechestrul pe bunurile acestora, incluzând atât sumele de bani, cât și proprietățile, pentru a garanta eventualele despăgubiri sau sancțiuni financiare ce ar putea fi impuse.

Conform publicației Bild, tentativa unuia dintre români de a vinde Ferrari-ul ar fi reprezentat o încălcare directă a acestei interdicții.

Doi români, reținuți și audiați la fața locului

Operațiunea s-a desfășurat joi, în jurul orei 14:00. În momentul confiscării bolidului, polițiștii germani au identificat și doi români – un bărbat de 47 de ani și o femeie de 44 de ani – care se aflau în apropierea mașinii. Aceștia au fost audiați și, după ce au oferit explicații, au fost lăsați să plece. Ancheta indică faptul că rolul lor ar fi fost acela de intermediari sau de persoane-fantomă, menite să acopere adevărații beneficiari, conform Știri Diaspora.

Ancheta vizează peste 60 de persoane:

Cazul Ferrari-ului face parte dintr-un dosar mai amplu. Georg Ungefuk, purtătorul de cuvânt al Parchetului General din Frankfurt, a declarat:

„Acest dosar complex vizează proceduri penale și investigații împotriva a peste 60 de membri ai mai multor familii extinse interconectate, suspectați de infracțiuni de fraudă și evaziune fiscală legate de comerțul cu vehicule, fals în acte, fraudarea sistemului de asistență socială și spălare de bani.”

Potrivit autorităților germane, clanurile vizate își au originea în zona Rin-Main și ar fi pus bazele unei rețele bine structurate. Activitatea acesteia s-ar fi extins în mai multe landuri federale, tocmai pentru a îngreuna procedurile de urmărire penală.

Citește și: Nicușor Dan susține că 70 de mercenari au fost instruiți să intre în instituțiile publice după anularea alegerilor. Rechizitoriul prin care Călin Georgescu a fost trimis în judecată menționează numai 20

Românul din Frankfurt, suspect-cheie

În centrul anchetei privind Ferrari-ul confiscat se află un român în vârstă de 46 de ani, domiciliat în Frankfurt. El este suspectat că ar fi coordonat o parte din tranzacțiile ilegale cu mașini de lux, atât în Germania, cât și în străinătate.

Un român în vârstă de 46 de ani se află în centrul anchetei. Acesta are domiciliul în Frankfurt și este suspectat că ar fi coordonat o parte din tranzacțiile ilegale cu mașini de lux, atât în Germania, cât și în străinătate.

Autoritățile germane au pus deja sechestru pe bunuri în valoare de peste 3,4 milioane de euro. Lista cuprinde imobile, sume importante de bani cash, bijuterii și alte bunuri de lux.

De asemenea, anchetatorii au formulat deja acte de acuzare sau cereri pentru emiterea unor ordonanțe penale împotriva a 43 de persoane. Până acum, 24 de persoane au primit condamnări – unele definitive – care variază de la amenzi consistente până la pedepse cu închisoarea de până la cinci ani și nouă luni.

Citește și: Atacul dronelor. Rusia a aruncat 6.900 de drone peste Ucraina, vineri a fost „cel mai mare atac” asupra unităţilor de producţie-distribuţie gaze

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT