Un văcar român a ajuns mâna dreaptă a şefului mafiei siciliene VIDEO

Un ieşean a fost arestat de carabinieri în cadrul unei operaţiuni de amploare contra mafiei din Palermo. Conform presei, românul face parte din noua conducere a grupării, el fiind mâna dreaptă a liderului. Mai mult, românul este acuzat că l-ar fi asasinat în decembrie 2012 pe fostul cap al Mafiei siciliene, Giuseppe Billitteri.
Iulian Tudor
24 apr. 2013, 09:42
Un văcar român a ajuns mâna dreaptă a şefului mafiei siciliene VIDEO

Românul, Vălică Buzilă, de 42 de ani, a fost arestat alături de alţi 35 de membri ai Mafiei şi de primarul din localitatea Montelepre, scrie bzi.ro.

Acţiunea a avut loc pe 8 aprilie şi s-a soldat cu arestarea întregii conduceri a mafiei siciliene. Conform anchetatorilor italieni, bărbatul, catalogat drept mâna dreaptă a noului cap al Mafiei, Giuseppe Lombardo, face parte dintr-un „comando” responsabil de mai multe asasinate.

O înregistrare a carabinierilor care i-au monitorizat pe mafioţi a fost dată publicităţii. Potrivit anchetatorilor, discuţia demonstrează implicarea românului în asasinatul din decembrie.

Românul mai este acuzat şi de şantaj. În ciuda faptului că bărbatul a fost reţinut de carabinieri, familia acestuia nu crede că este un asasin. Mai mult, rudele sunt de părere că românului i-a fost înscenat omorul de anul trecut. Soacra bărbatului susţine că acesta lucra ca văcar la o fermă a şeful mafiei.

Românul locuieşte în Palermo de 7 ani. Alături de el îi sunt soţia şi cei 9 copii. Conform rudelor bărbatul şi-a angajat deja un avocat şi aşteaptă să-şi demonstreze nevinovăţia.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Marius Șumudică și Marius Mitran s-au aprins în direct înainte de Universitatea Craiova – U Cluj: „O să ai o surpriză! / „Vreau să-ți văd fața”
Capital.ro
Plățile se transformă radical. Bani transferați instant, fără intermediari și fără rețele clasice de carduri. Noul sistem care redefinește piața
Playtech.ro
Un călător care a vizitat întreaga lume dezvăluie ţările care l-au dezamăgit. Multe sunt vizitate anual şi de români
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Cine este Dara, câștigătoarea Eurovision 2026. Tânăra de 27 de ani din Bulgaria a câștigat X Factor în 2015
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi