Un senator american avertizează: Rusia, o ameninţare mai mare decât Statul Islamic

Senatorul american John McCain a avertizat luni că președintele rus Vladimir Putin reprezintă o amenințare mai mare pentru securitatea globală decât gruparea extremistă Statul Islamic (SI).
Iulian Tudor
29 mai 2017, 09:16
Un senator american avertizează: Rusia, o ameninţare mai mare decât Statul Islamic

Statul Islamic face într-adevăr lucruri îngrozitoare, dar Rusia este cea care a încercat să schimbe rezultatul alegerilor prezidențiale din 2016 din SUA, a punctat senatorul republican într-un interviu acordat postului australian ABC pentru a fi difuzat în cursul zilei de luni.

„Sunt de părere că SI poate să facă lucruri oribile și sunt foarte preocupat de ce se întâmplă cu credința musulmană”, a declarat McCain, aflat în vizită în Australia, potrivit ABC,  citată de Agerpres.

Citeşte şi NATO vrea să adere oficial la coaliţia internaţională împotriva organizaţiei jihadiste Stat Islamic

„Dar rușii sunt cei care au încercat să distrugă înseși fundamentele democrației și anume să modifice rezultatul unor alegeri americane. Nu am văzut nicio dovadă că ar fi reușit, dar au încercat și încă mai încearcă”, a afirmat senatorul republican.

FBI și mai multe comisii parlamentare din SUA au lansat anchete pentru a stabili existența vreunei legături între anturajul președintelui american Donald Trump și Rusia, în condițiile în care serviciile de informații americane au evocat încă de anul trecut un amestec rus în alegerile prezidențiale din SUA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT