Fotbalul românesc trăieşte momente istorice chiar şi în absenţa spectatorilor şi a rezultatelor. Jocul în sine, slab şi cenuşiu la simpla privire, ni se încearcă a fi vândut sub formă de scheme tehnico-tactice aride, în care publicul a ajuns să nu-şi mai recunoască pasiunea care îl atrăgea o dată la stadion.

S-a ajuns astfel în situaţia uluitoare ca o echipă românească să adune la stadion cel mai mic număr de spectatori prezenţi vreodată pe un stadion, la un meci din Liga Campionilor. Doar patru mii de oameni au fost la meciul Oţelului cu FC Basel, un record incredibil şi ruşinos, iar vinovaţii nu trebuie căutaţi în tabăra gălăţenilor. La vremea ei, nici Unirea Urziceni nu umplea stadioanele, deşi bătea la porţile primăverii europene. Dinamo se chinuie să ocupe măcar un sfert din scaunele arenei din Ştefan cel Mare, iar la meciurile Stelei mai mulţi suporteri vin ca să înjure, decât să susţină echipa. Cât despre naţionala României, a ajuns ea însăşi să fugă de potenţialii susţinători şi se ascunde să joace în munţii Austriei.

Şi, în paralel, agenţiile de ştiri dau informaţii că la un meci de fotbal din Indonezia un stadion de 88 de mii de locuri a fost prea mic pentru numărul celor care ar fi dorit să vadă partida. Un număr pe care tricolorii nu-l atinge într-o întreagă campanie de calificare la un turneu final. Referitor la performanţe, ne uităm în jur şi vedem cum ciprioţii au dus o echipă în primăvara Champions League, iar naţionala Armeniei a luptat până în ultimul moment pentru un loc la barajul Euro 2012.

Fotbalul românesc este acum ca un pom sterp, iar soluţia nu este de a-i agăţa mere de crengi, aşa cum fac şefii de la FRF şi LPF, acompaniaţi de televiziunile cu profil sportiv. Ar trebui tăiat de la rădăcină, iar cum asta nu or s-o facă niciodată cei care-şi spun "oameni de fotbal", au început s-o facă suporterii. Aproape pe nesimţite microbiştii au încuiat fotbalul în televizor, unde probabil îl vor şi uita, în coada listei de programe, dincolo de canalele de filme şi documentare. Fără suporteri şi rating ar trebui să asistăm colaps, lucru care dealtfel ni-l proorocesc îngroziţi câţiva oameni de la Casa Fotbalului. Dar, când fenomenul se va produce, nimeni nu va plânge dezmembrarea acestei forme fără conţinut.