Un tânăr, rănit grav după ce a căzut de pe casă. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul la Bucureşti

Un tânăr în vârstă de 28 de ani din localitatea argeşeană Tigveni, rănit grav după ce a căzut de pe casă, a fost transportat vineri cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti.
Iulian Tudor
03 oct. 2014, 11:55
Un tânăr, rănit grav după ce a căzut de pe casă. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul la Bucureşti

Pacientul a fost iniţial transportat cu o ambulanţă până în municipiul Curtea de Argeş, de unde a fost preluat de echipajul elicopterului, urmând să fie transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, scrie Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, tânărul a suferit multiple traumatisme prin cădere de la înălţime, dar era conştient. Decizia de a fi solicitat un elicopter a fost luată din cauză că pacientul prezenta şi leziuni ale coloanei vertebrale, iar transportul cu ambulanţa până la Bucureşti ar fi prezentat riscuri.

Din primele verificări efectuate de autorităţi, tânărul a căzut de la o înălţime de câţiva metri în timp ce încerca să repare acoperişul propriei locuinţe, în acest caz fiind vorba de o autoaccidentare.

Citeşte şi TRAGEDIE în Bistriţa-Năsăud. Un bărbat a murit după ce a căzut din tren

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ofertă de 7.000.000 de euro! Ce echipă a pus banii jos pe atacant. Exclusiv
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Cum reușesc românii să economisească în plină criză economică: „M-a pălmuit realitatea”. Ce sume pun deoparte lunar
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Se schimbă totul în acest weekend. Zodiile cele mai protejate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi