Un tren cu sute de pasageri, blocat în câmp. Mecanicii din locomotivă și-au dat seama după o oră că au rămas fără vagoane

Aproximativ 300 de pasageri ai trenului Timişoara Nord – Bucureşti Nord au rămas, marţi, pe un câmp din judeţul Olt, timp de mai bine de o oră, după o defecţiune a locomotivei. CFR Călători a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la incident.
Iulian Tudor
18 iul. 2017, 08:02
Un tren cu sute de pasageri, blocat în câmp. Mecanicii din locomotivă și-au dat seama după o oră că au rămas fără vagoane

UPDATE: O echipă de la Revizoratul de siguranţă a circulaţiei analizează cauzele tenhice „şi va stabili vinovăţiile, dacă există” în cazul ruperii de cuplă înregistrate marţi dimineaţa la trenul InterRegio 1696 Timişoara-Bucureşti, a declarat directorul general adjunct al CFR Călători, Adrian Vlaicu.

În acest moment, o echipă de la Revizoratul de siguranţă a circulaţiei din zona Bucureşti este în depoul Bucureşti Călători şi aşteaptă remizarea celor două locomotive pentru aspectarea tehnică. Vor face o cercetare tehnică, dar şi a partidei de tren, a partidei de locomotivă, a celor doi mecanici care erau pe locomotivele din capul trenului şi abia după aceea se va putea stabili o cauză clară a ruperii aparatului de tracţiune dintre locomotivă şi tren şi eventualele vinovăţii, dacă acestea există„, a precizat Adrian Vlaicu.

Incidentul a avut loc marţi, în zona comunei Radomireşti, din judeţul Olt, în momentul în care trenul a încercat să frâneze.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, a declarat că cei aproximativ 300 de pasageri din tren „au fost în siguranţă şi şi-au continuat călătoria cu acelaşi tren„, după mai bine de o oră de staţionare, în câmp.

Reprezentantul CFR Călători a adăugat că se cercetează cauzele care au dus la producerea incidentului.

Vagoanele nu au rămas pe câmp. A fost un incident în circulaţia trenului 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord. Acest tren a frânat automat în zona Radomireşti, din cauza unei probleme apărute în circulaţie. Cei aproximativ 300 de pasageri au fost în siguranţă şi şi-au continuat călătoria cu acelaşi tren. Trenul şi-a reluat, practic, traseul după aproximativ o oră de staţionare. La acest moment sunt cercetate cauzele care au condus la incident„, a declarat Alina Predescu.

În ceea ce priveşte informaţia potrivit căreia locomotiva şi-ar fi continuat drumul, în timp ce cele opt vagoane au rămas în câmp, reprezentantul CFR a spus: „Nu ştiu să vă spun exact care au fost manevrele care s-au efectuat„.

Citeşte şi Două vagoane de marfă au deraiat în staţia CF Ţăndărei. Traficul feroviar în zonă a fost blocat

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Produsul cu care România dă lovitura în luna iulie. Va fi o producție record, o mare parte va merge la export
Capital.ro
Un mare artist al României s-a stins. A lăsat în urmă multă durere. Nimeni nu se aștepta să plece așa devreme
Playtech.ro
Ţara caldă din Europa unde trăieşti bine cu 5.000 de lei pe lună. Mulţi pensionari din România se retrag aici
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Mare lovitură de la Netflix. Revine cel mai urmărit serial din istorie
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
Ștefan Mandachi, prima REACȚIE după ce iubita cu care are un copil a cerut ordin de protecție împotriva lui: 'Declar cu toată fermitatea!'
Playsport.ro
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
Capital.ro
Veste imensă pentru Elena Udrea. Decizie de ultimă oră a Curții de Apel Ploiești
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Vârsta de pensionare de 65 de ani și pentru ”anumite categorii” care ieșeau la 48 de ani. ”Un pic de bun simţ!”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!