Un tren Regiotrans a deraiat între staţiile Bascov – Vâlcele

Un tren aparţinând operatorului privat Regiotrans a deraiat marţi după-amiază, în jurul orei 17.00, în zona unui podeţ unde s-a produs o viitură, între staţiile Bascov - Vâlcele, informează CFR SA.
Filip Stan
29 iul. 2014, 16:08
Un tren Regiotrans a deraiat între staţiile Bascov - Vâlcele

„Echipele de intervenţie se deplasează la faţa locului pentru a constata cauzele care au dus la producerea deraierii şi a întreprinde măsurile necesare pentru reluarea circulaţiei”, se precizează în comunicatul citat.

Râurile Gilort, Lotru şi Olteţ, aflate pe raza a trei judeţe din zona Olteniei, sunt vizate de o avertizare Cod Roşu de inundaţii, emisă, marţi, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la ora 23.00.

În plus, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă atenţionare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă până la ora 22.00, în opt judeţe. Conform meteorologilor, între orele 10.00 – 22.00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată la nivel local, îndeosebi în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane.

Citeşte şi Trenuri întârziate ore întregi din cauza HOŢILOR de CABLU

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT