Un viceprimar din Dolj, cercetat pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Viceprimarul localităţii doljene Secu este cercetat în libertate pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind acuzat că a fost implicat într-un scandal alături de alte patru persoane.
Filip Stan
24 iul. 2013, 18:13
Un viceprimar din Dolj, cercetat pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore şi apoi eliberat de instanţă, astfel că va fi cercetat în stare de libertate, potrivit Mediafax.

Constantin Popescu, de 47 de ani, din loclaitatea doljeană Secu, este viceprimarul localităţii, el fiind acuzat că, în noaptea de 20 spre 21 iulie, a fost implicat într-un scandal la o horă câmpenească ce a avut loc în localitatea Şumandra.

Potrivit primelor date, pe fondul consumului de alcool, viceprimarul şi alte două perosoane s-ar fi luat la bătaie cu alţi doi bărbaţi.

„Nicio persoană nu a avut nevoie de spitalizare, dar pentru că incidentul a avut loc într-un spaţiu public, toate cele cinci persoane au fost acuzate de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cu toţii au primit ordonanţe pentru 24 de ore, iar astăzi (n.r. – miercuri) instanţa a decis cercetarea acestora în stare de libertate, cu precizarea că li s-a interzis deplasarea în afara graniţelor ţării”, a declarat Adrian Căpraru, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Atât viceprimarul, cât şi ceilalţi patru participanţi la scandal sunt cercetaţi în stare de libertate pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT