Una dintre victimele incendiului din Colectiv va primi un plămân artificial

Doi medici de la Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara vor monta un plămân artificial unui pacient aflat în stare critică, victimă a incendiului din clubul Colectiv, internat la Spitalul "Dr. Bagdasar-Arseni" din București.
Iulian Tudor
05 nov. 2015, 12:40
Una dintre victimele incendiului din Colectiv va primi un plămân artificial

Sunt doi medici de la ATI, dr. Marius Păpurică și Claudiu Neamțu, care au plecat deja la București, iar vineri mai pleacă încă cinci medici de ATI, care vor rămâne acolo să desfășoare activitate medicală, inclusiv serviciu de gardă. Cei doi colegi care au plecat sunt specialiști în plămânul artificial; Timișoara a fost primul centru care a primit și a utilizat plămânul artificial și ei s-au dus, în prima fază, să instaleze un plămân artificial la un pacient aflat în stare critică. Ceilalți vor rămâne acolo să asigure activitatea medicală„, a declarat joi, pentru AGERPRES, prof. dr Marius Craina, manager general al Spitalului Județean Timișoara.

Potrivit lui Craina, dispozitivul numit plămân artificial este al spitalului din București, dar medicii timișoreni ‘au cea mai mare experiență în montarea plămânului artificial’.

„Noi am avut deja peste 50 de cazuri, deci suntem unitatea de ATI cu cea mai mare experiență din România, motiv pentru care au plecat la București să-i ajute”, a explicat Marius Craina.

CITEŞTE ŞI INCENDIU COLECTIV: Doi răniţi, externaţi de la Spitalul SRI. 83 de victime se află în stare critică şi gravă

Plămânul artificial a costat 2.000 de euro și a fost utilizat pentru prima dată la ATI Timișoara, în 2013, pentru un pacient cu insuficiență respiratorie acuta severă, la care ventilația artificială nu mai reușea să asigure oxigenarea adecvată și eliminarea dioxidului de carbon. Prin noua tehnică, sângele pacientului este trecut printr-un dispozitiv care asigură eliminarea dioxidului de carbon în exces și oxigenarea sângelui.

Dispozitivul este numit și ‘plămân artificial’, întrucât structura sa este asemănătoare cu cea a alveolelor pulmonare, suplinind funcția plămânului atunci când aceasta este compromisă.

Noua tehnică poate fi salvatoare pentru că oferă timpul necesar vindecării plămânilor și reluării unei respirații normale.

De serviciile lui a beneficiat și un pacient cu gripă porcină, care a fost salvat.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Descoperirea pe care o așteptau toți cei care au panouri solare. Crește puterea de producție și se dublează durata de viață
Capital.ro
Veste imensă pentru Elena Udrea. Decizie de ultimă oră a Curții de Apel Ploiești
Playtech.ro
Cât costă un certificat de moștenitor? Unde se face și ce acte sunt necesare
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7
wowbiz.ro
Ciprian Pian, omorât! Acuzații fără precedent
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Vedetă TV, jignită cumplit. A rămas năucită
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
BREAKING | Andrei Șoșa, patronul clubului Expirat din București, reținut pentru trafic de droguri!
Playsport.ro
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
Capital.ro
Cel mai îndrăgit actor a murit fulgerător. A fost și va rămâne o stea strălucitoare. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Vârsta de pensionare de 65 de ani și pentru ”anumite categorii” care ieșeau la 48 de ani. ”Un pic de bun simţ!”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!