Undă de șoc în folclorul românesc! Artist de muzică populară, condamnat la 17 ani de închisoare. Acuzații grave, sentința este definitivă

Un cântăreț de muzică populară a fost condamnat la 17 ani și 6 luni de detenție, într-un dosar privind agresiuni sexuale asupra a trei elevi, cărora le preda canto. Sentința este definitivă.
Alina Costache
17 iun. 2026, 17:55
Undă de șoc în folclorul românesc! Artist de muzică populară, condamnat la 17 ani de închisoare. Acuzații grave, sentința este definitivă

Curtea de Apel Galați a pronunțat decizia definitivă pentru interpretul de muzică populară Aurică Totolici, menținând pedeapsa de 17 ani și 6 luni de închisoare cu executare, dispusă de instanța de fond. Cântărețul a fost găsit vinovat pentru multiple infracțiuni grave comise asupra unor minori.

Potrivit hotărârii instanței, Aurică Totolici a fost condamnat pentru viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului, înlesnirea actelor sexuale între minori și corupere sexuală a minorilor. Pe lângă privarea de libertate, judecătorii au dispus interzicerea exercitării unor drepturi. În plus, instanța l-a obligat pe inculpat la plata a 10.000 de euro cu titlu de daune morale către doi dintre cei trei minori victime, iar cererea aparținătorilor celei de-a treia victime a fost respinsă ca tardiv formulată. De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor artistului până la acoperirea sumei stabilite.

Vezi și Mihaela Rădulescu, confesiune dureroasă despre apropiații lui Felix Baumgartner: „Felix a fost pentru prietenii săi buni mult mai mult decât au fost unii prieteni buni pentru el”

Aurică Totolici urmează să fie înscris în Registrul Național al Agresorilor Sexuali, iar autoritățile au dispus recoltarea de probe biologice pentru introducerea profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Ancheta a fost instrumentată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, cu ajutorul polițiștilor de la IPJ Galați. Inițial, cercetările au vizat doi minori, apoi extinse și la o a treia victimă.

Conform anchetatorilor, victimele sunt trei băieți minori, elevi ai cursurilor de muzică populară pe care le preda la domiciliu. Faptele șocante s-au petrecut în perioada septembrie 2023 – momentul declanșării anchetei.

În timpul perchezițiilor informatice, anchetatorii au descoperit la Totolici înregistrări video care surprindeau abuzurile asupra minorilor, potrivit datelor din dosar. În urma expertizei medico-legale psihiatrice, s-a stabilit că inculpatul a avut discernământ în momentul comiterii faptelor.

Aurică Totolici a lucrat 22 de ani la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați și a făcut parte din Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”, ieșind la pensie la finalul anului 2023. Reprezentanții instituției culturale susțin că au fost luați prin surprindere de caz și că nu au existat incidente anterioare cunoscute în activitatea acestuia.

Citește și Primele declarații ale lui Horațiu Potra după ce a ieșit din închisoare: „Se va afla cine a anulat alegerile din România”. Unde a plecat șeful mercenarilor lui Călin Georgescu

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT