Unele specii de păsări par să se fi adaptat la mediul radioactiv din jurul Cernobâlului

Pentru aceste păsări, explică biologul Timothy Mousseau de la Universitatea din Carolina de Sud (șeful echipei de cercetare), expunerea cronică la radiații pare a fi un fel de „selecție nenaturală„, care a generat o schimbare evolutivă, scrie Agerpres.

Radiațiile ionizante, cum ar fi cele produse de cesiu, stronțiu și de alți izotopi radioactivi, afectează țesutul viu în mai multe moduri, cum ar fi prin ruperea lanțurilor de ADN. O doză destul de mare — de câteva mii de ori mai mare decât nivelurile din pădure — poate provoca boala sau moartea. Acest lucru s-a întâmplat în cazul a zeci de tehnicieni și de pompieri de la centrala de la Cernobâl, atunci când reactorul 4 a explodat la 26 aprilie 1986. Ei au fost expuși la doze letale — în multe cazuri, în doar câteva minute—, iar organele și țesuturile le-au fost atât de grav deteriorate încât au murit în câteva săptămâni.

Cu toate acestea, doze relativ mici de radiații, chiar și pe o perioadă lungă de timp, pot avea un efect redus sau chiar nul. Dozele mai mici pot provoca însă mutații genetice, conducând la cancer și alte probleme fizice care pot apărea pe perioade mai lungi și pot afecta reproducerea și longevitatea.

Pe de altă parte, unii cercetători au contestat studiile lui Mousseau și ale colaboratorilor săi, publicate recent în revista Functional Ecology, argumentând că este dificil să se demonstreze că nivelul de radiații din zona de excludere, care acoperă aproximativ 1.000 de kilometri pătrați, a avut un efect vizibil. Au existat, de asemenea, relatări anecdotice despre populații masive de animale în zonă, sugerând că lipsa de activitate umană a făcut ca aceasta să se transforme într-un paradis pentru animalele sălbatice.

Alte articole

Alertă nucleară lângă România. Ucraina declară situatie de urgenţă la Cernobîl după bombardamentele dronelor din Rusia

Un atac rusesc a oprit alimentarea cu energie a centralei nucleare de la Cernobîl

Mousseau respinge însă ideea că zona este un fel de Eden post-apocaliptic, însă recunoaște că rezultatele ultimului său studiu i-au dat de gândit, în condițiile în care acestea au indicat că există un fel de adaptări care ar putea permite unor creaturi — cinteze și pițigoi mari în acest caz — să se dezvolte în zonă.

Rezultatele sugerează, de asemenea, că în unele cazuri nivelurile de radiație ar putea avea un efect invers. Astfel, păsările din zonele cu expunere la radiații mai mari să prezinte o mai mare adaptare și, prin urmare, mai puține daune genetice decât cele din zonele cu un nivel de radiații mai scăzut.