Ungureanu:Cazul Hayssam,exemplar pentru cum clasa politică a fost complice la devalizarea industriei

Fostul ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, comentând reţinerea lui Omar Hayssam, că acest caz este exemplar pentru modul în care clasa politică a devenit complice la devalizarea industriei, menţionând că Justiţia funcţionează şi că este mândru de cei din SIE.
Iulian Tudor
19 iul. 2013, 08:42
Ungureanu:Cazul Hayssam,exemplar pentru cum clasa politică a fost complice la devalizarea industriei

„Cazul lui Hayssam este exemplar pentru felul în care o parte a clasei politice româneşti a devenit complice alături de pseudo afacerişti gen Omar Hayssam, la devalizarea, la părăginirea industriei României. E timpul să facem un inventar al acestor lucruri: a modului cum au fost privatizate anumite societăţi, a felului cum au fost demontate şi vândute bucată cu bucată”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu pentru Mediafax.

El a subliniat că aducerea în ţară a lui Omar Hayssam certifică că justiţia în România funcţionează.

„În primul rând, faptul că s-a întâmplat acest lucru certifică că justiţia în România funcţionează şi nu există faptă împotriva legii care să nu fie pedepsită. Finalul este în conformitate cu decizia justiţiei, acest lucru arată că statul român este puternic şi instituţiile urmăresc şi îşi îndeplinesc atribuţiile”, a precizat Mihai Ungureanu.

El a spus că a reţinut felicitările aduse de preşedinte Serviciilor. „Acest lucru mă face mândru de eforturile pe care foştii mei colaboratori îl fac în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, a adăugat Ungureanu.

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând ulterior că acesta se află în arestul Poliţiei, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în această amplă operaţiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în ţară pe domnul Omar Hayssam pentru ispăşirea pedepsei”, se arăta în comunicatul transmis vineri dimineaţă de Administraţia Prezidenţială.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răţiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor de servicii de informaţii române, dar şi a procurorului general al României de la acel moment, Ilie Botoş.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006.

În 2008, Omar Hayssam a fost condamnat, în lipsă, la 20 de ani de închisoare pentru implicare în răpirea celor trei jurnalişti, cazul acestuia constituind o premieră în România.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 9 februarie 2011, la TVR, că Omar Hayssam „este bine-merci” şi nu mai are cancer. Preşedintele preciza că partea română ştie unde se află acesta, pentru că este subiect de discuţie cu partea siriană. „Ştim precis şi unde este, şi e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei”, spunea atunci Băsescu.

Pe de altă parte, Omar Hayssam a fost condamnat, la 29 iunie 2010, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă.

În 30 octombrie 2012 a fost emis pe numele acestuia, de către Curtea de Apel Oradea, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prin care a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru acte de terorism.

La 23 noiembrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 16 ani închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Dezastru total pentru Dan Șucu la Rapid! A plătit salarii de peste 10 milioane de euro pentru încă un sezon în afara cupelor europene
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Este obligatoriu pentru românii care locuiesc la ultimul etaj. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României!: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi