Veste bună: Unii dintre bugetari au primit deja TICHETELE DE VACANŢĂ FOTO

Mult aşteptatele tichete de vacanţă au început să fie acordate către o parte dintre bugetarii brăileni încă de anul trecut. Alţii, mai au de aşteptat. Câteva instituţii din Brăila s-au gospodărit şi au acordat voucherele în valoare de 1.450 lei/tichet, încă din luna noiembrie 2017. Iniţial, se ştia că aceşti bani vor fi acordaţi doar în cursul lui 2017, urmând ca din acest an să fie pus “dop” acestor cheltuieli. Iată că la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, Guvernul a aprobat o nouă hotărâre prin care a prelungit termenul de acordare pentru aceste tichete până la 30 noiembrie 2018, cu condiţia ca instituţiile de stat să prevadă în bugetul pentru noul an cheltuielile respective.
Iulian Tudor
05 ian. 2018, 09:01
Veste bună: Unii dintre bugetari au primit deja TICHETELE DE VACANŢĂ FOTO

Spre exemplu, cei mai norocoşi angajaţi brăileni care se vor bucura de vacanţe achitate cu voucherele respective sunt, potrivit SEAP, cei de la Poliţia Locală, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Casa de Cultură a Municipiului, Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor, Biblioteca Judeţeană, Filarmonica Lyra, Serviciul Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară, Serviciul Public de Asistenţă Medicală şi Administrarea Creşelor, Primăria Racoviţa, Primăria Municipiului Brăila etc, scrie obiectivbr.ro.

Citeşte şi HOROSCOP: Spune-mi ce zodie eşti ca să-ţi spun unde să călătoreşti în 2018

Situaţia nu este lămurită încă la nivelul spitalelor brăilene. Spre exemplu, la Spitalul Judeţean, cel mai mare angajator din Brăila, nu s-a luat nicio hotărâre pe această temă. Vor fi acordate doar dacă vor exista bani, iar asta se va şti abia după aprobarea bugetului pe 2018, şi bază legală. Nici angajaţii Spitalului de Psihiatrie nu ştiu dacă vor primi tichetele, pentru că preşedintele a promulgat bugetul pe 2018 zilele trecute, iar pe viitor urmează să fie stabilite bugetele locale pentru fiecare instituţie în parte. Managerul Bogdan Criţă speră să existe bani şi pentru voucherele subalternilor săi. Aceeaşi situaţie am regăsit-o şi la Spitalul Orăşenesc Făurei. Ceva mai optimist a fost managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, care ne-a declarat că au existat discuţii în Comitetul director şi cu liderul de sindicat, iar voucherele de vacanţă ale angajaţilor vor fi cuprinse în bugetul pe anul acesta.

Nici la Direcţia de Sănătate Publică situaţia nu este clară. Tichetele de vacanţă vor fi acordate dacă există bază legală şi dacă vor exista bani în buget. Serviciul de Ambulanţă Judeţean este la mâna Ministerului Sănătăţii, deci nici aici nu se ştie concret dacă angajaţii vor primi aşa ceva sau nu.

Poliţiştii şi militarii, la mâna ministerelor

La polul opus, se află „Cenuşăresele” sistemului bugetar: MAI, MApN, la care se adaugă şi angajaţii din învăţământ. La Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila nu se ştie nimic despre acordarea acestor bani sub formă de vouchere. Acelaşi lucru l-am regăsit şi la Poliţie, Jandarmerie, Pompieri şi Armată, pentru că angajaţii acestor instituţii sunt la mâna celor două ministere mai sus menţionate, care sunt ordonator principal de credite.

Citeşte şi Veste proastă pentru salariaţii de la stat: Bugetarii nu vor mai putea primi tichete de masă în 2018

Imediat după ce în vara lui 2017 s-a decis acordarea tichetelor de vacanţă către bugetari, redactorii „Obiectiv – Vocea Brăilei” au formulat o solicitare către MAI, pentru a afla dacă au prevăzut în buget sumele pentru aceste drepturi ale angajaţilor. În data de 27 iulie 2017, am primit răspuns că „Având în vedere limitele bugetare aprobate prin Legea nr.6/2017 a bugetului de stat pe anul 2017, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat pentru prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2017, sume pentru acordarea voucherelor de vacanţă conform art. 1 alin (2) din OUG nr. 8/2009, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.46/2017, urmând ca şefii instituţiilor la care faceţi referire, în calitate de ordonatori de credite, să analizeze posibilitatea acordării acestor drepturi, în funcţie de fondurile alocate suplimentar cu ocazia primei rectificări bugetare”. Prima rectificare bugetară la care făcea referire MAI a trecut, iar prin instituţiile brăilene IPJ, IJJ şi ISU, angajaţii ridică din umeri când sunt întrebaţi de tichetele de vacanţă. Am revenit cu o solicitare la minister. De asemenea, am solicitat aceleaşi informaţii şi Ministerului Apărării Naţionale, dar încă nu am primit răspuns. Vom reveni.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
Fanatik.ro
Gigi Becali regretă că nu a transferat doi dintre titularii Craiovei. „Eu l-am luat pe Vână!”. Forțează iar „pista Macalou”?! Exclusiv
Capital.ro
EXCLUSIV. Aviz pentru permisul auto. Reînnoirea poate fi blocată fără accept medical. Boala pe care mulți români nu știu că o au
Playtech.ro
Cum pot viziona locatarii imaginile cu ei surprinse de camerele video din bloc: obligaţia asociaţiei de proprietari
Adevarul
Mascații au intrat din greșeală peste o mamă și fiica sa. Femeia a sunat la 112: „Nu știu ce se întâmplă și sunt foarte speriată”
wowbiz.ro
Cutremurător. Dănuț Lupu a vrut să se sinucidă: ”Am încercat să mă otrăvesc!” Ce s-a întâmplat cu celebrul jucător la închisoare?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost izbită de un camion, în Suceava
iamsport.ro
”Până la apariția lui Valentin Ceaușescu, Dinamo avea mai multă influență asupra arbitrajelor și a adversarilor decât Steaua! Era un infern, nu aveai nicio șansă cu ei”
MediaFlux
Secretul pantofilor lui Donald Trump. Îi obligă pe subordonații și apropiații lui să poarte același model
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj