Universitatea Craiova și-a aflat posibilul adversar din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Noroc uriaș pentru olteni!

Universitatea Craiova știe împotriva cui ar putea evolua în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, dacă va reuși să treacă de Levski Sofia în "dubla" din turul 2. Campioana României va întâlni câștigătoarea confruntării dintre Omonia Nicosia, din Cipru, și Kairat Almatî, din Kazahstan.
Marius Gherghe
20 iul. 2026, 15:22
Universitatea Craiova și-a aflat posibilul adversar din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Noroc uriaș pentru olteni!
Universitatea Craiova și-a aflat posibilul adversar din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Noroc uriaș pentru olteni!

Universitatea Craiova a trecut în turul 1 de Vitebsk, din Belarus, 4-1 în depasare şi 1-0 acasă. Următoarea provocare este „dubla” cu Levski Sofia, programată pe 22 și 29 iulie. Meciurile din turul 3 preliminar sunt programate pe 4 sau 5 august, în timp ce returul se va disputa pe 11 august. O eventuală calificare ar duce formația pregătită de Filipe Coelho în play-off-ul Ligii Campionilor, ultimul obstacol înaintea fazei principale a competiției.

Omonia este una dintre cele mai experimentate formații din Cipru la nivel continental. Lotul este evaluat la aproximativ 15 milioane de euro, iar banca tehnică este condusă de Henning Berg, fost fundaș la Manchester United și Blackburn. Echipa își dispută meciurile de acasă pe GSP Stadium, care are o capacitate de aproape 23.000 de locuri. Principalul om de gol este suedezul Muamer Tankovic, evaluat la 1,5 milioane de euro, autor a opt goluri și 13 pase decisive în sezonul în care Omonia a cucerit titlul.

În ultimii ani, clubul cipriot a avut prezențe constante în competițiile UEFA. A evoluat în play-off-ul optimilor Conference League în sezonul 2025/26, a jucat în grupele Europa League în ediția 2022/23, iar în sezonul 2020/21 a bifat prima și singura participare în grupele Ligii Campionilor.

Kairat Almatî, campioana Kazahstanului a impresionat în sezonul european precedent. Lotul este evaluat la 13,1 milioane de euro și este antrenat de Rafael Urazbakhtin. Kairat își joacă partidele de pe teren propriu pe Central Stadium, o arenă cu o capacitate de peste 23.800 de spectatori. Cel mai valoros fotbalist din lot este atacantul Dastan Satpaev, în vârstă de doar 17 ani, cotat la 3,5 milioane de euro și transferat deja de Chelsea, club la care se va alătura după majorat.

În sezonul trecut, formația din Almatî a ajuns în faza principală a Ligii Campionilor, eliminând pe parcurs echipe precum Olimpija Ljubljana, KuPS, Slovan Bratislava și Celtic. În grupe a întâlnit adversari de top, precum Real Madrid, Arsenal și Sporting.

Varianta Europa League

În cazul în care va fi eliminată de Levski Sofia în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, Universitatea Craiova își va continua aventura europeană în turul 3 preliminar al Europa League. În urma tragerii la sorți, campioana României va înfrunta echipa învinsă din confruntarea dintre KuPS (Finlanda) și Sabah (Azerbaidjan).

Program complet turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

Ruta campioanelor:

Vikingur (Insulele Feroe) / Hapoel Be’er Sheva (Israel) – Larne (Irlanda de Nord) / Steaua Roșie Belgrad (Serbia)
Ararat (Armenia) – Shamrock Rovers (Irlanda) / Egnatia (Albania) – Celje (Slovenia)
AGF Aarhus (Danemarca) – Lech Poznan (Polonia) / Sabah (Azerbaidjan) – KuPS (Finlanda)
Levski Sofia (Bulgaria) – Universitatea Craiova (România) / Omonia Nicosia (Cipru) – Kairat Almatî (Kazahstan)
Mjallby (Suedia) – Lincoln Red Imps (Gibraltar) / Iberia 1999 (Georgia) – Slovan Bratislava (Slovacia)
FC Thun (Elveția) – Dinamo Zagreb (Croația) / KI Klaksvik (Insulele Feroe) – Zalgiris (Lituania)

Ruta non-campioanelor

Sparta Praga (Cehia) – Lyon (Franța)
Fenerbahce (Turcia) / Gornik Zabrze (Polonia) – Sturm Graz (Austria) / Hearts (Scoția)
Union Saint-Gilloise (Belgia) – Bodo/Glimt (Norvegia)
Olympiacos (Grecia) – NEC Nijmegen (Țările de Jos)

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT