Universitatea de Medicină din Cluj, criticată la postul France 2: „Studenţii nu ştiu să citească o electrocardiogramă”. Reacţia UMF

România a devenit un Eldorado pentru viitorii medici şi stomatologi francezi, care evită examenul dificil de admitere de la Facultăţile de Medicină din Franţa, preferând să se înscrie, pe bază de dosar, la cursurile Universităţii de Medicină de la Cluj, comenta France 2 într-un reportaj publicat la începutul acestei luni. În replică, reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj au transmis, marţi, printr-un comunicat, că ”îşi exprimă surprinderea” cu privire la reportajul realizat de postul de televiziune France 2 care critică instituţia, spunând că ”interesul studenţilor străini pentru UMF «Iuliu Haţieganu» se datorează în mare parte tradiţiei şi calităţii recunoscute a şcolii”.
Iulian Tudor
11 apr. 2017, 15:10
Universitatea de Medicină din Cluj, criticată la postul France 2:

Aproape 1.200 de studenţi francezi studiază la UMF Cluj, în franceză, cursuri predate de profesori români. Mulţi spun că aceasta este a doua şansă pentru ei, după ce au fost respinşi la examenele din Franţa.

„Nu ne simţim în România, ţinând cont că toate cursurile sunt în franceză, suntem între francezi şi profesorii ţin cursurile în franceză”, explică o studentă.

În aceste condiţii, numărul studenţilor francezi la UMF Cluj a crescut cu 500% într-un singur an. Ei plătesc aproximativ 5.000 de euro pentru un an de şcolarizare, deşi în Franţa cursurile ar fi fost aproape gratuite.

Dupa absolvire, tinerii pleacă în ţara lor natală pentru a face rezidenţiatul, explică France 2.

În 2016, într-un spital din Villeneuve-Saint-Georges, din regiunea Parisului, opt rezidenţi au fost suspendaţi pentru incompetenţă. Şase dintre ei veneau de la Cluj: trei români şi trei francezi.

Medicul Philippe Jaury, coordonatorul general regional pentru diplome de Medicină Generală, a tras atunci un semnal de alarmă.

„Nu ştiau să citească o electrocardiogramă, ceea ce este jenant, şi nu ştiau să interpreteze analize de sânge de bază. În plus, unii dintre ei nu au examinat niciodată un pacient”, a atras atenţia medicul.

Medicul Marie-Odile LeMaitre, din Esonne, a constatat acelaşi lucru. Acest şef de secţie a refuzat, la sfârşitul anului 2016, să valideze un semestru pentru patru rezidenţi francezi care au studiat în România. Potrivit acesteia, tinerii nu ştiau tehnici de bază.

Ea a avertizat că există riscul să apară o „medicină cu două viteze”, dacă tineri francezi vor studia în străinătate, în facultăţi unde nu sunt bine pregătiţi, după care se întorc să practice în Pentagon.

UMF Cluj, despre reportajul France 2: Interesul studenţilor străini pentru UMF se datorează în mare parte tradiţiei şi calităţii recunoscute a şcolii noastre

Reprezentanţii UMF Cluj se arată surprinşi de concluziile trase de jurnaliştii de la France 2, care critică unitatea de învăţământ într-un reportaj filmat la Cluj-Napoca, arătând, într-un comunicat transmis marţi, că la examenul de admitere din anul universitar 2016-2017 concurenţa a fost de trei candidaţi pe un loc.

„Acceptarea la studii pentru studenţii străini din ţările membre UE şi non-UE se face în cadrul unei competiţii, pe baza evaluării dosarelor candidaţilor şi a interviurilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu regulamentele universităţii. La admiterea din acest an universitar la Facultatea de Medicină s-au depus 451 de dosare pentru 120 de locuri, concurenţa fiind de 3 candidaţi pe un loc”, se arată în comunicat.

Studenţii străini care aleg cursurile universităţii din Cluj-Napoca sunt atraşi de calitatea actului educaţional, spun reprezentanţii UMF.

„Interesul studenţilor străini pentru UMF «Iuliu Haţieganu» se datorează în mare parte tradiţiei şi calităţii recunoscute a şcolii noastre, dar şi organizării universităţii după modelul marilor şcoli medicale din vestul Europei. Motivele care determină interesul studenţilor francezi pentru România, respectiv pentru UMF «Iuliu Haţieganu» sunt calitatea învăţământului medical românesc şi a actului didactic, infrastructura de nivel european, modalitatea de selecţie, caracterul pronunţat aplicativ al învăţământului medical clujean care îmbină teoria cu practica încă din primul an de studiu, relaţia de parteneriat dintre cadrele didactice şi studenţi, învăţământul clinic axat pe pacienţi, posibilitatea de a efectua stagiul clinic direct la patul bolnavului, precum şi cadrele didactice cunoscătoare de limbă franceză”, se mai arată în document.

Reprezentanţii UMF spun că instituţia de învăţământ, care are cel mai mare număr de studenţi străini din România, peste 2.200, are o curriculă în acord cu standardele europene.

„Universitatea de Medicină şi Farmacie «Iuliu Haţieganu» Cluj-Napoca înţelege că piaţa serviciilor de educaţie este concurenţială, dar acest fapt ar trebui să determine o creştere a calităţii serviciilor şi nu etichetarea nejustificată a unei universităţi ca fiind mai puţin performantă. Accentuăm faptul că procesul de învăţământ, curricula şi stagiile practice au fost evaluate de către organisme internaţionale, precum EUA (European University Association), CIDMEF (Conférence Internationale des Doyens et des Facultés de Médecine d’Expression Française), CIDPHARMEF (Conférence Internationale des Doyens des Facultés de Pharmacie d’Expression Française), CID-CDF (Conferinţa Internaţională a Decanilor Facultăţilor de Chirurgie Dentară de Expresie Franceză) şi au fost considerate în conformitate cu standardele europene. Suntem prima universitate din estul Europei care a primit certificatul de calitate Label CIDMEF”, spun reprezentanţii UMF.

Anterior, reprezentanţii UMF Cluj nu au dorit să facă vreun comentariu în legătură cu reportajul realizat de France 2, spunând că acesta va fi luat în discuţie, marţi, în Consiliul de Administraţie al universităţii.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Ora de vară 2026 în România. Data când se schimbă ora în România. Se dă ceasul înainte cu o oră
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj