Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr T Popa” din Iaşi, preferată de studenţii străini

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr T. Popa" din Iaşi are cei mai mulţi studenţi străini care au ales să studieze în cele 48 de instituţii de învăţământ superior de stat din România.
Alina Costache
05 iun. 2018, 13:06
Universitatea de Medicină şi Farmacie

Purtătorul de cuvânt al UMF „Gr.T.Popa” din Iaşi, Ivona Burduja, a declarat că în cadrul instituţiei de învăţământ superior studiază în prezent 2.581 de studenţi străini din 50 de ţări.

„Cei mai mulţi studenţi care învaţă în UMF Iaşi sunt din Franţa – 658, Israel – 605, Maroc – 299, Grecia – 249, Tunisia – 236. Specializările care au cei mai mulţi studenţi străini sunt Medicină Generală şi Medicină Dentară, linii de predare fiind engleză şi franceză. Pentru anul 2018 – 2019 va fi deschisă o nouă specializare, la Balneofizioterapie, unde vor fi 45 de locuri cu predare în limba engleză”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Conform acesteia, statisticile centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale relevă că peste 29.700 de studenţi internaţionali urmau, în anul universitar 2017 – 2018, o formă de şcolarizare în România. Dintre aceştia, 22.908 sunt la studii de licenţă, 3.158 urmează un program de master, 982 sunt înscrişi la doctorat, 765 la rezidenţiat iar 969 sunt în anul pregătitor.

În topul clasamentului se află UMF „Gr.T.Popa”, cu 2.581 studenţi, urmată fiind de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, cu 2.547 de studenţi, la UMF Galaţi sunt 2.265 studenţi străini, iar la Carol Davila din Bucureşti sunt 1.917. Cei mai puţini studenţi străini sunt la UMF Craiova, 690.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
E Nuno Campos antrenorul cu care Dinamo se poate bate la titlu? Răspuns plin de diplomație al lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Nicușor Dan a promulgat o lege importantă pentru contribuabili. Ce obligații de TVA pot fi anulate
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Mister la Moscova: un avion militar american a aterizat în Rusia. C-17 a venit de la Riga, iar Kremlinul spune că „nu știe nimic”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
Supercupa României nu se va mai disputa, iar fanii au izbucnit: ”Nu trebuiau să facă asta”
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat