Unora le place luxul. În România se vând lunar 15 mașini de peste 200.000 de euro și două de 500.000 de euro!

Zeci de români cheltuie sume amețitoare pe mașini al căror preț ajunge și la cel pe care îl au, la un loc, 15 apartamente în București! Anul trecut de pildă, un model de Ferrari care costă 1,7 milioane de euro a avut doi cumpărători în România.
Irina Dumitrescu
24 ian. 2025, 23:32
Unora le place luxul. În România se vând lunar 15 mașini de peste 200.000 de euro și două de 500.000 de euro!

Statistica privind cele mai scumpe mașini pe care le cumpără românii conduce la o concluzie aproape incredibilă: în România, o dată la două zile se vinde o maşină de peste 200.000 de euro, iar de două ori pe lună se vinde una de 500.000 euro, reiese din datele înmatriculărilor, centralizate de ZF.

Anul trecut, în România au fost înmatriculate 175 de autoturisme de top noi. Numărul este comparabil cu cel din 2023, cu mențiunea că anul trecut a crescut apetitul românilor pentru mașini în ediţie limitată sau foarte limitată.

Din totalul celor 175 de mașini extrem de scumpe înmatriculate anul trecut, 25 costă minimum 500.000 de euro.

Brandul Ferrari domină și numeric (65), și ca prețuri de vânzare, lista mașinilor de top cumpărate și înmatriculate anul trecut de români.

Lamborghini se poate lăuda cu locul 3 în clasamentul prețurilor de vânzare – 800.000 de euro, conform site-urilor de specialitate, pentru modelul Revuelto din care anul trecut s-au vândut în România șapte exemplare.

La rândul lor, celebrele mărci Rolls-Royce și Bentley au câte două modele printre cele mai scumpe zece mașini cumpărate, tot în 2024, de români.

”Pentru Porsche Inter Auto România, 2024 a fost un an de creştere pentru toate mărcile de lux, impulsionat şi de lansări de modele noi, şi de apetitul tot mai mare al clienţilor pentru ediţii limitate şi configuraţii speciale. Prin intermediul Lamborghini AdPersonam, Bentley Mulliner şi Porsche Exclusive Manufaktur le-am oferit clienţilor posibilitatea de a crea exemplare cu totul deosebite care, alături de ediţiile speciale pe care le-am adus pentru ei, ajung să-şi conserve mai bine valoarea în timp, sau chiar să-şi crească atractivitatea“, spune Alin Tapalagă, director general Porsche Inter Auto – compania de retail a Porsche Holding în România, care este şi importator pentru Porsche, Lamborghini şi Bentley.

Iar anul 2025 a început într-o notă explozivă la acest capitol. A fost livrat în România un exemplar al uneia dintre cele mai scumpe mașini din lume: Lamborghini Sian, care poate costa între 2,5 şi 3,5 milioane de euro.

Citește și Auchan introduce magazinul-concept ATAC Hiper Discount în București. Prețurile alimentelor sunt mult mai mici

Top 5 cele mai scumpe mașini cumpărate de români în 2024

1.Ferrari SF90 XX Stradale

Preț estimativ (cu TVA inclus): 1,7 milioane de euro

Exemplare noi înmatriculate în 2024: 2

2.Ferrari 812 Competizione

Preț estimativ (cu TVA inclus): 1,6 milioane de euro

Exemplare noi înmatriculate în 2024: 4

3.Lamborghini Revuelto

Preț estimativ (cu TVA inclus): 800.000 de euro

Exemplare noi înmatriculate în 2024: 7

4.Rolls-Royce Phantom EWB

Preț estimativ (cu TVA inclus): 700.000 de euro

Exemplare noi înmatriculate în 2024: 1

5.Rolls-Royce Spectre

Preț estimativ (cu TVA inclus):  500.000 de euro

Exemplare noi înmatriculate în 2024: 11

Citește și Cod Rutier 2025. Amendă de 1.000 de lei pentru șoferii care nu respectă o nouă reglementare

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Cutremur în Liga Naţională! Clubul a anunţat Federaţia că se retrage din cauza problemelor financiare
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Turiștii români au ales cea mai dezamăgitoare plajă din Thassos. Prețurile și accesul, principalele reproșuri
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
E sigur că Ionuț Chirilă va fi demis după două luni de CS Dinamo: ”Un dobitoc care bea și fumează pe stadion!”
MediaFlux
Legătura lui Donald Trump cu frații Tate. Se fac presiuni pentru extrădare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România