Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai României, diagnosticat cu CANCER!

Unul din cei mai cunoscuţi fotbalişti români, la un pas de moarte. Aflați cum a luptat Florin Cernat pentru viaţa lui.
Filip Stan
15 dec. 2018, 08:47
Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai României, diagnosticat cu CANCER!

Florin Cernat (38 de ani) a făcut câteva dezvăluiri tulburătoare. Fostul fotbalist, în prezent în conducerea lui FC Voluntari, a povestit că a trecut recent printr-o mare încercare.  

„A fost un cancer la piele, o aluniță, o problemă minoră, dar cu ghilimele minoră, putea să fie altceva și-ți dai seama, și familia a stat foarte rău, cu griji, cu stres. De asta am și mers până la urmă la Viena, pentru că acolo aveam mai multă siguranță, dar menționez că m-am operat aici, am vrut să mă operez în România pentru că am încredere și în medicii noștri, avem medici foarte buni.

Dar pentru liniște deplină și la sfaturi, și din stânga și din dreapta, m-am dus pentru un cosult suplimentar la Viena. Zic eu că am făcut foarte bine pentru că acum sunt liniștit din toate punctele de vedere, și psihic, și fizic, și tot, și familia mi-e foarte ok. Mulțumesc lui Dumnezeu!”, a povestit Cernat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT