Unul dintre cele mai mari lanţuri de benzinării din România plănuieşte angajări masive de personal. Compania va deschide 13 staţii noi de alimentare

Rompetrol, unul dintre cei mai mari distribuitori de carburanți din România, anunță extinderea rețelei naționale prin deschiderea a 13 noi stații în mai multe județe ale țării, investiție care va genera aproximativ 260 de locuri de muncă în acest an.
Filip Stan
12 feb. 2026, 23:47
Unul dintre cele mai mari lanţuri de benzinării din România plănuieşte angajări masive de personal. Compania va deschide 13 staţii noi de alimentare

Potrivit unui comunicat al companiei, primele șase stații sunt deja în construcție, cu termen de finalizare estimat pentru luna aprilie și inaugurare programată în perioada iunie-iulie. Acestea vor crea peste 130 de locuri de muncă. În paralel, alte șapte stații sunt în pregătire în Iași, București, Constanța, Bacău, Timișoara și pe ruta de legătură cu Republica Moldova, prin Vama Albița, urmând să genereze alte aproximativ 130 de locuri de muncă.

În județul Mureș, compania dezvoltă două stații în localitatea Sânpaul, pe Autostrada A3, în apropiere de Târgu Mureș. Unitățile vor dispune de 36 de locuri de parcare pentru autoturisme și 11 pentru vehicule de mare tonaj.

Un alt proiect avansat este în județul Brașov, unde două stații sunt construite pe varianta ocolitoare a municipiului. Capacitatea totală de parcare va fi de 59 de autoturisme și 22 de vehicule de mare tonaj.

Citeşte şi: Un gigant japonez din industria auto face concedieri masive la fabrica din Brăila. Inspectoratul Teritorial de Muncă spune că nu au primit niciun anunţ din partea companiei

În județul Suceava, Rompetrol dezvoltă două stații noi, una în zona Suceava–Ipotești, pe DN2, la intrarea în municipiu, și alta în Suceava–Scheia, pe varianta ocolitoare. Cele două unități vor asigura 50 de locuri de parcare pentru autoturisme și 20 pentru vehicule de mare tonaj.

Extinderea face parte din strategia companiei de consolidare a rețelei naționale de distribuție. La finalizarea proiectelor, Rompetrol va depăși 1.200 de puncte de comercializare în România, toate alimentate cu carburanți produși la rafinăria Petromidia Năvodari.

Citeşte şi: Petrolul se ieftinește, benzina se scumpește în România. Care sunt preţurile la carburanţi în 12 februarie

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Dezvăluiri tari de la cel mai mare scandal al finalelor de Cupă, Steaua – Dinamo din 1988. „Arbitrul era șoferul lui Dinamo! M-a dus să semnez cu ei”. Exclusiv
Capital.ro
Viitorul premier al României. Tehnocrații care s-ar afla pe lista scurtă a lui Nicușor Dan. Negocieri la Cotroceni, abia luni (Surse)
Playtech.ro
De ce se scumpeşte mâncarea din magazine. Costul transportului reprezintă un procent prea mic pentru a conta
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Șeful ANAF anunță noul plan privind veniturile românilor. Vor fi verificări mai drastice, chiar pe stradă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi